Accidentul feroviar din Teleorman a avut loc acum o săptâmână. Contextul a creat mai multe controverse în spațiul public, iar legat de el abia acum au fost aduse lămuriri oficiale. Primele concluzii arată că mecanicul trenului de călători a fost cel care nu a apăsat frâna. Astfel, trenul a lovit inevitabil marfarul. Totodată după analiza cutiei negre din structura locomotivei a reieșit faptul că viteza nu a fost redusă conform procedurilor. Astfel, s-a ajuns la ideea că mecanicul a frânat brusc.
Accidentul feroviar de la Teleorman pus pe seama mecanicului de locomotivă
Coliziunea dintre trenul de călători și marfar a avut lor la Teleorman pe 13 martie. Nu au fost înregistrate victime însă pagubele sunt importante în acest sens. După o cercetare amănunțită, a fost dat publicității un raport al CFR Călătorii care conține concluziile legate de acest incident. Conform anchetei se pare că mecanicul locomotivei de călători este cel responsabil pentru un asemenea accident. Cutia neagră a locomotivei a arătat ca acesta a frânat brusc, de la 50 km/h la 0. Totul pe o distanță de 117 metri.
CFR Călători : Mecanicul pus să plătească daunele
Impactul a fost unul destul de puternic, astfel că locomotiva trenului de călători a fost serios avariată.
” Ce putem să vă spunem este că a existat in semnal care indica roșu, oprire, și a fost depășit, ajungându-se din urmă un alt tren. Fără discuții, a fost o ajungere din urmă și o tamponare violentă.„, a explicat Laurențiu Dumitru, director Agenția de Investigație Feroviară
De asemenea, directorul CFR Călători a confirmat că accidentul feroviar a fost provocat de eroarea umană.
„Este o eroare umană. Mecanicul trenului de călători a avut semnalul pus pe culoarea roșie, ceea ce indica oprirea obligatorie. Pagubele sunt destul de mari, care dacă va fi vinovat probabil că va avea să le plătească.„, a afirmat Traian Preoteasa, director CFR Călători.