Nimeni și nimic nu îl poate opri pe David Popovici din a scrie istorie în domeniul înotului. Recent, campionul și-a mai adjudecat câteva medalii la Campionatul Național de Înot. Pe podium, alături de el s-a clasat și Daria Măriuca Silișteanu.
Șase medalii de aur a adăugat David Popovici colecției sale, deja impresionante. Victoriile din ultimele zile nu au făcut decât să-l motive și mai mult pe campion să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Mă simt bine cu locul asigurat la Paris, știam că o să se întâmple, nu am vrut să o grăbesc, uite că a fost să se întâmple ieri, când am realizat baremul pentru Jocuri și de abia aștept să reprezint România la a doua ediție pentru mine”, a declarat David Popovici, potrivit jurnalul.ro.
Rezultatele de la Campionatul Național de Înot, motiv de mândrie pentru Clubul de Înot Dinamo
Mândri de victoria lui, dar și de ce cea a colegei sale, Daria Măriuca Silișteanu au fost și cei de la Clubul de Înot Dinamo. Aceștia s-au lăudat cu toate victoriile obținute de cei doi sportivi care nu sunt deloc puține la număr.