Reclamă

Nimeni și nimic nu îl poate opri pe David Popovici din a scrie istorie în domeniul înotului. Recent, campionul și-a mai adjudecat câteva medalii la Campionatul Național de Înot. Pe podium, alături de el s-a clasat și Daria Măriuca Silișteanu.

Șase medalii de aur a adăugat David Popovici colecției sale, deja impresionante. Victoriile din ultimele zile nu au făcut decât să-l motive și mai mult pe campion să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Mă simt bine cu locul asigurat la Paris, știam că o să se întâmple, nu am vrut să o grăbesc, uite că a fost să se întâmple ieri, când am realizat baremul pentru Jocuri și de abia aștept să reprezint România la a doua ediție pentru mine”, a declarat David Popovici, potrivit jurnalul.ro.

Rezultatele de la Campionatul  Național de Înot, motiv de mândrie pentru Clubul de Înot Dinamo

Mândri de victoria lui, dar și de ce cea a colegei sale, Daria Măriuca Silișteanu au fost și cei de la Clubul de Înot Dinamo. Aceștia s-au lăudat cu toate victoriile obținute de cei doi sportivi care nu sunt deloc puține la număr.

Campionatul Național de Înot s-a încheiat cu rezultate excelente pentru reprezentanții clubului nostru.
Cei mai valoroși sportivi de la Naționale:
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ Daria Măriuca Silișteanu
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ David Popovici.
S-a încheiat Campionatul Național de Înot. David Popovici și Daria Silișteanu, pe podium
Antena 3 CNN
David Popovici și Daria Măriuca Silișteanu au primit trofeele pentru cele mai bune performanțe înregistrate la Campionatul Național de la Otopeni:
David cu rezultatul de la 100 m liber (953p)
Daria cu cel de la 50 m spate (824p)
Daria a ocupat locul 1 la toate cele trei categorii de vârstă: seniori, tineret, juniori.
Locul 2 a fost ocupat (de asemenea la toate cele 3 categorii) de Aissia Claudia Prisecariu (CS Dinamo) – 807p (200 m spate).
Cifrele CS Dinamo la Naționale
83 de medalii au cucerit sportivii dinamoviști: 32 aur – 27 argint – 24 bronz
6 titluri a câștigat David Popovici (toate probele individuale în care a luat startul)
1 barem olimpic a realizat David Popovici (100 m liber / 47,61)
12 medalii de aur a câștigat Daria Măriuca Silișteanu
15 recorduri naționale au fost stabilit în competiția de la Otopeni

Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro