Târziu în noapte, Andreea Antonescu a sunat la 112 pentru a anunța că a fost sechestrată într-un apartament din Iași.

Polițiștii s-au mobilizat, au constatat că a fost un apel nefondat, apoi au și amendat-o pe vedetă. Acum, Spynews.ro oferă detalii minut cu minut despre scandalul în care este implicată artistă.

Potrivit surselor noastre exclusive, scenele care au avut loc în apartamentul lui Ștefan Manolache sunt demne de o producție de Hollywood! Spynews.ro a aflat exact ce s-a întâmplat în apartamentul din Iași și cum a ajuns Andreea Antonescu să sune la 112, în miez de noapte.

A vrut să se împace cu fostul iubit
De aproximativ trei săptămâni, Andreea Antonescu și Ștefan Manolache nu mai formează un cuplu. Cântăreața, însă, n-ar fi putut să se împace cu gândul, așa că s-ar fi dus glonț la locuința acestuia, pentru a negocia o posibilă „reparație” a relației.

Doar că, surpriză: Manolache ar fi fost în apartament cu o altă femeie în momentul când Andreea ar fi venit tocmai de la Galați, ca să-i bată la ușă. Atunci, Manolache și-ar fi scos „partenera” pe o altă ieșire și abia apoi i-ar fi deschis ușa cântăreței. Foarte aprinsă, Andreea ar fi început să facă scandal și să ceară împăcarea cu fostul.

Manolache ar fi refuzat acest lucru vehement și, pentru că a zis că era obosit și vrea să se culce, s-ar fi băgat chiar în pat.

Andreea ar fi „dovedit” o sticlă de vin și 4 beri, de supărare
Supărată tare, Andreea Antonescu ar fi pus mâna pe o sticlă de vin și patru beri, pe care le-ar fi terminat în acea seară. Motivată de influența diverselor substanțe active, ar fi reaprins scandalul. El ar fi insistat că nu se vor împăca, în timp ce ea ar fi amenințat că pleacă la Galați.

Starea „delicată” a artistei, însă, l-ar fi făcut pe Manolache să decidă să îi ia telefonul și cheile de la mașină, pentru a putea avea timp să se recupereze. Doar că acest lucru nu i-ar fi fost pe plac Andreei, care ar fi scormonit prin casă până când ar fi dat de telefonul de serviciu al lui Manolache, de pe care primea comenzi.

A sunat la 112 să reclame că este sechestrată
Atunci a sunat Andreea Antonescu la Poliție, noaptea târziu, pentru a raporta că este sechestrată. La fața locului au venit patru echipaje de Poliție și ar fi fost chemați și părinții lui Ștefan Manolache, care l-ar fi certat pe fiul lor pentru situația respectivă. „Prințișorul taxiurilor”, însă, le-ar fi promis că nu mai are nicio treabă cu Andreea, pentru că, de când sunt împreună, numai de prostii se ținea.

Așadar, cam așa ar fi stat lucrurile între cei doi, în apartamentul „sechestrării nocturne”. Chiar și în prezent, Andreea Antonescu ar fi tot acolo, unde se recuperează după noaptea intensă pe care a trăit-o.