Reclamă

Ministrul de Interne, Marcel Vela a declarat astăzi Ordonanța Militară numărul 7 pentru perioada decretării stării de urgenţă. Printre noile regulamente impuse pe timp de carantină, sunt prevăzute şi noi hotărâri pentru şoferi. Este vorba despre șoferii de camioane, care sunt obligați să respecte un traseu strict și să aibă asupra lor un colant și un formular emis la intrare în țară. Pedeapsa pentru nerespectarea acestei reguli este carantina de 14 zile, plătită chiar de ei.

Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care tranzitează teritoriul României, nu sunt obligați să completeze, la intrarea pe teritoriul României, declarația epidemiologică, dacă respectă următoarele condiții minimale:

a) utilizează doar coridoare de tranzit și puncte pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisă abaterea de la acestea;

b) tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de timp minim, fără a depăși 48 de ore de la intrarea în România, incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică normată;

c) staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod corespunzător.

„În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin.(1), conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa. Autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant al deținătorului.

La intrarea în România, conducătorul auto este obligat să aplice, pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor.”, a explicat Marcel Vela.

Ce mai prevede ordonanţa 7

https://substantial.ro/text-oficial-ordonanta-militara-7-din-4-04-2020/


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro