S-a dat legea! Pădurarii vor fi dotaţi cu armament de serviciu!

Data actualizării: 15/07/2025

Astăzi, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care prevede ca pădurarii să fie dotați cu armament de serviciu, letal sau neletal. Parlamentul a decis ca personalul silvic să primească în sfârşit armament de serviciu, letal sau neletal, amendând deci un proiect de lege privind modificarea statutului personalului silvic inițiat de PSD și ALDE. De asemenea, la pensionare, pădurarii vor beneficia de o gratificaţie egală cu minimum 5 salarii brute pe ultima lună de activitate.

Una dintre modificările semnate de Iohannis astăzi prevede că „în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de paza fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor”.

Amintim că, de la începutul acestui an s-au înregistrat 16 agresiuni asupra personalului silvic care asigură paza fondului forestier, printre care şi decese. Între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de astfel de atacuri, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite, iar aproape 10 pădurari au murit nevinovaţi.

 


 

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨