Parlamentarii au aprobat, marți, majorarea salariilor pentru anumiți bugetari. Cele două proiecte legislative – Plx 60/2022 și Plx 21/2022 – au fost adoptate în Camera Deputaților, care este for decizional.
Măsura fusese deja anunțată în urmă cu o săptămână de către partidele aflate la guvernare. Este vorba despre persoanele care lucrează cu fonduri europene. În unele cazuri, se pare că veniturile lunare vor crește chiar și cu 50%. Beneficiarii acestor creșteri salariale sunt angajații Ministerelor de Finanțe, Muncă, Sănătate, Transporturilor, Mediului, Culturii și Educației.
1. Cresc salariile de la 1 iulie
De asemenea, se pare că guvernanții se contrazic în decizii. Dacă în urmă cu o săptămână premierul Nicolae Ciucă anunța că suspendă angajările la stat, se pare că de fapt se întâmplă cu totul alte lucruri. Numai într-o singură lună au fost scoase 2.000 de posturi noi la stat.
În urmă cu o săptămână, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre aceste creșteri salariale, într-o perioadă în care țara nu are bani absolut deloc. El spunea că Legea salarizării unitare a avut derogări de amânare, iar ea trebuie respectată. De aceea, Guvernul a decis acordarea unui sfert din diferența de salariu cuvenită categoriilor anunțate mai sus, începând cu data de 1 iulie.
2. Marcel Ciolacu: Statul strânge cureaua, nu românii
Ciolacu a explicat că o altă măsură stabilită de coaliţie este diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, iar această diminuare se va face de la bunuri şi servicii.
“Eu, astăzi de dimineaţă, cu secretara generală a Camerei Deputaţilor, am început să facem această listă, de unde se face această economie de 10%. E pentru prima oară când statul strânge cureaua şi nu românii. Este o abordare, din punctul meu de vedere, corectă”, a afirmat el.
USR a anunțat că va contesta la Curtea Constituţională cele două proiecte legislative aprobate, astăzi, de către parlamentarii PSD-PNL-UDMR.