Odată cu vara, s-au deschis și piscinele, unde doamnele au șansa să se bronzeze după pofta inimii. Iar de acum înainte, pot face chiar topless, fără să li se atragă atenția în vreun fel.
Femeile au voie să facă topless la piscină
Legea neobișnuită a fost dată în Spania. Deși a fost adoptată în urmă cu mai mulți ani, există regiuni sau orașe unde în continuare, femeile sunt acuzate de indecență dacă-și arată bustul în public.
Guvernul a primit mai multe plângeri în acest sens de la activistele pentru drepturile femeilor. Iar după o adevărată luptă a acestora cu primăriile locale, au câștigat. De acum înainte, în Spania, indiferent de zonă, reprezentantelor sexului frumos le va fi permis să facă topless la piscină.
De asemenea, legea se aplică și pentru mamele care doresc să alăpteze în public. Ele vor fi protejate prin lege, în cazul în care cineva se ia de ele pentru acest lucru.
O astfel de reglementare a fost necesară pentru a evita discriminarea doamnelor.
Se dau amenzi dacă sunt oprite
În cazul în care primăriile continuă să le interzică femeilor să facă topless la piscină, există și repercusiuni. Guvernul spaniol a anunțat că încălcarea acestei legi va aduce sancțiuni de zeci de mii de euro. Așa că este obligatoriu să fie implementată peste tot, indiferent de regiune.
Pentru primării, nerespectarea legii va aduce amenzi de până la 500.000 de euro.
În România, femeile mai au de dus o luptă lungă cu preconcepțiile până să aibă parte de o asemenea reglementare legislativă a drepturilor lor.
Plaja topless sau chiar nud este permisă doar în zonele special amenajate pentru nudiști. În cazul în care o femeie alege să facă acest lucru într-un spațiu public, la o piscină spre exemplu, îi poate fi solicitat să se acopere. Sau, într-un caz extrem, poate fi acuzată că este indecentă.