Pe parcursul zilei,  Instituţia Prefectului din Judeţul Mureş a anunţat, că un număr de 28 de persoane sunt internate în judeţul Mureş cu suspiciune de infecţie cu Coronavirus. De altfel, alte 95 de persoane sunt în carantină.

Ce declară autorităţile

„În judeţul Mureş, la data de 25 martie, ora 13,00, se înregistrează 3.284 persoane autoizolate la domiciliu şi 95 de persoane aflate în spaţiile de carantină. 10 persoane au ieşit din autoizolare la domiciliu în ultimele 24 de ore. De asemenea, 28 persoane sunt internate în judeţul Mureş cu suspiciune de infecţie cu Coronavirus (…) În ultimele 24 de ore, aproape 400 de poliţişti din cadrul I.P.J. Mureş au desfăşurat peste 570 misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.500 de persoane şi 169 de societăţi comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activităţii. Ca urmare a activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 68.000 de lei. Dintre acestea, 5 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii izolării, în valoare totală de 7.700 de lei. Totodată, două persoane au fost mutate din izolare la domiciliu în carantină instituţionalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale incidente”, a arătat Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, într-un comunicat de presă.

Zeci de sancţiuni aplicate

„De asemenea, noaptea trecută, în intervalul orar 22,00-6,00 s-a acţionat pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică în vederea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa Militară nr.2 din 21.03.2020. Au fost controlate în trafic peste 490 de autovehicule şi legitimate peste 670 de persoane, fiind aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor art.5 din Ordonanţa Militară nr. 2 din 21.03.2020, valoarea acestora depăşind suma de 60.000 de lei. Reamintim tuturor cetăţenilor că nerespectarea legislaţiei în vigoare atrage sancţiuni şi, foarte important, necunoaşterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esenţial să fim responsabili, să conştientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acţiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim”, a subliniat Instituţia Prefectului.

Reclamă