Reclamă
Reclamă

Sunt informații noi despre românul ținut captiv în Marea Roșie. Nava pe care acesta era a fost capturată de rebelii Houthi din Yemen. Gruparea a declarat război Israelului și în semn de solidaritate cu Hamas. 

Cine e românul aflat la bordul navei capturate de rebelii din Yemen, care au declarat război Israelului

Nava cargo a fost confiscată de rebelii Yemen, susținuți de Hezbollah, în zona Mării Roșii. Este vorba despre o navă care transporta marfă, mai exact mașini, din Turcia în India.

Galaxy Leader a fost capturată de gruparea din Yemen, după cum a anunțat Israelul.

Houthi, care a confirmat atacul,  a transmis, că va trata echipajul navei în conformitate cu „principiile și valorile islamice”. Mai mult de atât, nu există însă informații despre echipajul aflat la bordul navei.

Reclamă

Printre cei care lucrau pe Galaxy Leader se numără și un român, de meserie electrician, în vârstă de 29 de ani. Se pare că ar fi fost contractat să meargă pe această navă prin intermediul unei firme din Bulgaria.

De când a fost confirmată identitatea bărbatului, la nivelul Ministerului de Externe a fost alcătuiră o Celulă de Criză. De asemenea, implicate pentru eliberarea ostaticilor sunt și alte autorități internaționale, care depun eforturi diplomatice pentru aducerea lor în siguranță acasă.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Celula de Criză Interinstituțională, în cooperare și coordonare cu celelalte autorități române cu atribuții în materie și în strânsă legătură cu alți parteneri internaționali continuă să monitorizeze cu maximă atenție situația și întreprinde demersuri în vederea soluționării acesteia., a transmis MAE.

Și Japonia a făcut apel la gruparea din Yemen pentru eliberarea echipajului. În acest sens, premierul nipon a solicitat ajutorul autorităților saudite, din Oman și Iran pentru eliberarea rapidă a navei.

Amintim că gruparea din Yemen a declarat război Israelului în urmă cu câteva săptămâni. Liderul rebelilor, care controlează regiunea, a susținut că atacurile lansate de ei nu se vor opri până când Tel Avivul nu-și va retrage soldații din Fâșia Gaza.

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro