Apar noi detalii în cazul suspendării de 4 ani a Simonei Halep. S-a aflat cine ar fi persoana care i-a dat jucătoarei de tenis să ia suplimentele contaminate cu roxadustat. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat, joi, 14 septembrie, motivarea deciziei.

S-a aflat cine a dopat-o pe Simona Halep

Scandalul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep ia amploare. Sportiva româncă este acuzată că a luat substanțe interzise în mod repetat în perioada martie-septembrie 2022. Totul ar fi plecat de la un supliment nou, introdus în dieta sa.

Conform motivației publicate de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, ar fi vorba despre un supliment cu colagen. Halep nu a luat până în august 2022 un asemenea supliment.

Însă i-a fost recomandat să-l introducă de fizioterapeuta Candice Gohier, care făcea parte din echipa lui Patrick Mouratoglu, antrenorul Simonei din primăvara anului 2022.

În momentul în care i s-a propus să ia acest nou supliment, Simona Halep și-ar fi luat măsurile necesare pentru a se asigura că nu încalcă nicio regulă.

Halep nu auzise înainte de acele suplimente. A întrebat dacă Gohier le-a verificat și i s-a răspuns că da. De asemenea, Halep și Gohier au verificat împreună recipientul și au observat că nu există nicio substanță interzistă pe lista de ingrediente., notează ITIA.

Când a luat Simona suplimentele contaminate cu substanța interzisă

Suplimentele au fost folosite de tenismenă în perioada 23 şi 28 august, la scurt timp după ce s-a retras de la turneul din Cincinatti. Atunci, sportiva s-a accidentat și a urmat o perioadă de recuperare.

La US Open 2022, când a fost testată, a fost detectată pozitiv la roxadustat. Iar aceasta nu ar fi singura neregulă care a fost detectată în organismul Simonei Halep.

Voci din lumea sportului susțin că regulamentul pentru substanțe interzise este unul foarte strict. Și că pedepsele sunt în funcție de substanța detectată.