Liderii a două dintre cele mai puternice puteri nucleare s-au întâlnit. Vladimir Putin și Kim Jong-Un au avut o întrevedere în Rusia. Cei doi au discutat despre relațiile dintre statele pe care le conduc, dar și despre posibilitatea unei cooperări militare.
Ce au discutat în secret Putin și Kim Jong-Un în Rusia
Kim Jong-Un, liderul suprem al Coreei de Nord, a călătorit cu trenul în Rusia, în Extremul Orient. Aici, a avut o întrevedere privată cu președintele Vladimir Putin, unul dintre puținii săi aliați internaționali.
Cei doi au reiterat relațiile strânse dintre statele pe care le conduc.
Kim nu a călătorit singur, ci alături de o rudă. A fost însoțit în această călătorie de sora sa mai mică, Kim Yo Jong, foarte implicată în viața politică de la Phenian.
Cea mai mare temere a Occidentului legată de această întâlnire a fost încheierea unui acord de armament, care să ajute Rusia în războiul din Ucraina. Liderul nord-coreean are un punct comun cu Putin: consideră statele occidentale o amenințare. Ba chiar susține că alături de SUA, Coreea de Sud ar intenționa să pornească un război.
În acest sens, Kim Jong-Un a reiterat faptul că îl susține pe Vladimir Putin în tot ceea ce face.
Rusia duce un război sfânt că să își apere suveranitatea, interesele de securitate și locul său just împotriva hegemoniei (occidentale). Ne-am exprimat mereu sprijinul total și necondiționat pentru acțiunile guvernului Rusiei. Profit de această ocazie pentru a reafirma faptul că noi vom sta mereu alături de Rusia pe frontul anti-imperialist., a declarat liderul de la Phenian.
Relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord sunt puternice încă de la instaurarea regimului totalitar la Phenian. Moscova a fost primul statcare a recunoscut Republica Populară Democrată Coreeană ca stat suveran şi independent în urmă cu 75 de ani.
În Coreea există un proverb: Hainele sunt bune când sunt noi, dar prietenii sunt buni când sunt vechi”. Iar la noi în popor se spune: „Un prieten vechi e mai bun decât doi (prieteni) noi”. a declarat și Putin, dornic să-i arate lui Kim Jong-Un cât îi apreciază prietenia.