Ruxi a demonstrat demult că este adepta competițiilor.

După ce a intrat în arena stilului de la Kanal D, influencera a decis să își învingă orice frică. Astfel, fără să stea prea mult pe gânduri, vedeta a acceptat provocarea de a merge în jungla dominicană. Întoarsă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, Ruxi poate spune că este un alt om, la propriu, dar și la figurat.

Ruxi este una dintre cele mai apreciate influencere de la noi, iar asta pentru că are mereu curajul de a spune lucrurilor pe nume. Vedeta este extrem de transparentă cu fanii ei de pe Instagram, iar acesta este unul dintre marile ei atuuri. Ba mai mult, de când a participat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, Ruxi este mai asumată și mai sinceră ca niciodată.

Ruxi, o vedetă cameleonică

Jungla a învățat-o pe Ruxi că viața poate fi foarte grea, mai ales într-un concurs în care miza este una uriașă. Vedeta avea toate șansele să ajungă până în marea finală, dar a ales să primeze prietenia cu Anisia Gafton. Acum, ambele s-au întors în țară, iar vedeta a fost pusă pe schimbări majore.

Una dintre primele opriri pe care le-a făcut vedeta au fost la salonul de înfrumusețare. Cei care o urmăresc, știu că aceasta este foarte cameleonică. Astfel, o schimbare de look este mereu bine-venită. Influencera nu a mai stat pe gânduri și a decis să schimbe atât forma, cât și nuanța părului.

Trebuie să recunoaștem că lui Ruxi îi stă bine cu orice! De data asta, fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a optat pentru o nuanță deschisă de blond, care i se potrivește de minune. Ruxi a ajutat și lungimea părului. Acum, se poate lăuda cu o tunsoare bob care va fi mereu la modă.

Ruxi, schimbare radicală de look. Fanii abia au recunoscut-o pe fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”
Instagram