Edițiile de săptămâna viitoare din „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” sunt unele mai tensionate ca niciodată.

Deși nimeni nu se aștepta la asta, în fața probei eliminatorii ajung trei dintre cei mai puternici concurenți. Printre ei se numără și Ruxi, care este dispusă să facă un gest asemănător cu cel al lui Cornel Palade.

CITEȘTE ȘI Cu cât sunt plătiți concurenții de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”! Lidia Buble și-a negociat bine contractul

După plecarea lui Alex Bogdan, în „Tabăra Belelelor” au rămas numai fete. Ruxi, Anisia, Ami și Bia sunt cele care luptă zilnic pentru a ajunge cât mai departe în competiție. Concursul devine din ce în ce mai greu, iar cei din junglă află asta chiar pe pielea lor. Proba preeliminatorie a dus-o pe Ruxi cu un pas mai aproape de a pleca acasă, dar nu a fost singura.

Anisia a fost nominalizată din partea echipei sale, iar de la adversari, Mara a intrat și ea, pentru prima dată la proba eliminatorie. Cei din „Tabăra Belelelor” au văzut-o pe Anisia încă de la început marea câștigătoare a acestui sezon de „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

Ruxi, la un pas de a ridica mâna la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Pe cine a vrut să salveze vedeta de la eliminare
Arhivă presă

Ruxi a vrut să folosească așa numita „tehnica Palade”

Chiar dacă la mijloc nu este vorba de niciun premiu în bani, se pare că titlul contează foarte mult. Proba eliminatorie de săptămâna viitoare va consta într-un joc pe o tablă de șah cu pioni. După ce a văzut că luptă alături de buna ei prietenă, Anisia, Ruxi a vrut să renunțe la concurs.

Vedeta a fost dispusă să nu mai arunce cu zarul, deoarece o singură aruncare putea să o trimită pe Anisia acasă. În schimb, Anisia nu a vrut ca lupta să se desfășoare așa și a încurajat-o pe Ruxi să meargă mai departe.

Proba eliminatorie a adus-o pe Ruxi într-un punct în care nu mulți au mai văzut-o până acum. Influencera a experimentat un amalgan de trări, de la emoție, la teamă și la dorința de a pune căpat concursului.