Ruxi de la Bravo, ai stil, cunoscută publicului larg drept Ruxi și Opulennță, a reușit să le facă pe aproape toate concurentele să o invidieze.

Vedeta aduce, de fiecare dată, în atenția publicului și a celor trei jurați ținute spectaculoase, care obțin de cele mai multe ori toate cele trei steluțe, dar și punctaj maxim în gale.

Ruxi le-a dat peste nas haterilor

Raluca Bădulescu, Tibi Clenci și Maurice Munteanu au numai cuvinte de laudă la adresa sa, fiind de-a dreptul impresionați de alegerile vestimentare pe care le face. Colegele sale de platou nu sunt foarte bucuroase de faptul că ele, deși lucrează cu stiliști, nu reușesc să se ridice la nivelul ei și au tot felul de comentarii răutăcioase la adresa sa. Mai mult de atât, în ultimele ediții, au afirmat încontinuu, că și ea ar fi ajutată, dar nu recunoaște lucrul acesta.

Enervată la culme de acuzațiile care i se aduc, Ruxi a transmis un mesaj dur pe contul ei de Instagram. Fanii i-au susținut opinia, sunt de părere că este o femeie creativă și că fetele sunt doar invidioase, pentru faptul că nu obțin aceleași rezultate.

Ruxi de la Bravo, ai stil, replici dure la adresa haterilor: "Un om care se îmbracă așa pe stradă..."

”Oare la poor people cine era stilistul meu? Un om care arată așa pe stradă nu poate avea gusturi la haine”, a zis vedeta pe Instagram.