Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dezvăluit ce pregătește Rusia pentru primăvara viitoare. Războiul nu se va termina curând

Rusia a lansat un val de atacuri asupra sistemului energetic din Ucraina, ce a cauzat pene de curent masive și probleme cu aprovizionarea cu apă potabilă în marile orașe ale țării. În spatele atacurilor ar fi însă un plan bine pus la punct, pe care forțele Moscovei îl vor pune în aplicare în câteva luni.

La aproape 10 luni de la începerea invaziei Rusiei în Ucraina, negocierile de pace par mai departe ca niciodată. Ambele părți implicate vorbesc de condiții, însă discuțiile oficiale au fost abandonate în urmă cu luni bune.

Odată cu venirea iernii, pe fondul pierderilor semnificative de pe frontul de est, armata lui Vladimir Putin a lovit în sistemul energetic al Ucrainei. Mii de oameni au rămas fără curent și apă potabilă, iar bombardamentele sunt din ce în ce mai agresive.

Planul Moscovei ar fi însă ca în această perioadă să-și refacă forțele, ca începând din primăvară să revină pe front și să-și reia invazia. Dacă la început Ucraina a fost atacată din șase direcții diferite, acum armata rusă s-a rezumat doar la flancul de est, unde pierde în continuare din localitățile ocupate.

Ceea ce vedem acum este că Rusia încearcă să impună un fel de îngheţare a acestui război, cel puţin pentru o perioadă scurtă, pentru a se putea regrupa, repara, recupera şi apoi pentru a încerca o ofensivă mai mare în primăvară., a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Occidentul va continua să ofere ajutor militar Ucrainei

În cadrul aceleiași conferințe, șeful NATO a subliniat cât de important este ca țările occidentale să continue să ajute Ucraina în aceste momente de criză. Iar cele mai importante sunt armele și sistemele de apărare, de care ucrainenii au atât de mare nevoie.

Este la fel de important să adăugăm noi sisteme, precum şi să ne asigurăm că sistemele sau armele pe care le-am livrat deja sunt efectiv operaţionale sau funcţionează eficient., a mai declarat Stoltenberg.

Un alt mod prin care Occidentul a încercat să pună capăt războiului din Ucraina au fost pachetele de sancțiuni, care au reușit să izoleze Rusia pe plan internațional. Comisia Europeană a anunțat că pregătește cel de-al 9-lea pachet de sancțiuni, asta în condițiile în care recent a intrat in vigoare și plafonarea la prețul pentru petrolul rusesc.

Share.