Rusia solicită propuneri pentru abordarea dronelor americane deasupra Mării Negre

Data actualizării: 28/06/2024

Ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, a ordonat Statului Major al armatei să vină cu propuneri cu privire la modul de abordare promptă a „provocărilor” dronelor strategice americane care operează deasupra Mării Negre, a anunțat vineri Ministerul Apărării al Federației Ruse.

Ministerul Apărării din Rusia a transmis într-o declarație că a observat o activitate crescută în zonă din partea dronelor americane, despre care a spus că efectuează operațiuni de recunoaștere și strângere de informații pentru ca armele occidentale de înaltă precizie folosite de Ucraina să lovească instalațiile strategice rusești, transmite Reuters.

„Acest lucru demonstrează implicarea tot mai mare a Statelor Unite și a țărilor NATO în conflictul din Ucraina de partea regimului de la Kiev”, susține ministerul rus al Apărării.


„Astfel de zboruri multiplică probabilitatea incidentelor în spațiul aerian cu aeronavele rusești, ceea ce crește riscul unei confruntări directe între alianța (NATO) și Federația Rusă, iar țările NATO vor fi responsabile pentru orice astfel de incidente”, se mai spune în comunicat.

Citește și:

Declarația nu a menționat Crimeea, regiunea Mării Negre pe care Moscova a anexat-o de la Ucraina în 2014. Însă instalațiile militare rusești din Crimeea au fost vizate în mod repetat de forțele ucrainene, inclusiv cu rachete occidentale.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨