Rusia a salutat marţi dorinţa sugerată de ministrul turc de externe, Hakan Fidan, ca ţara sa să se alăture blocului puterilor emergente reunite în grupul BRICS. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că acest subiect se va regăsi pe agenda următorului summit al organizaţiei, informează Reuters.
Constituit iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, ale căror nume au dat acronimul BRICS, grupul s-a extins anul acesta cu încă patru membri: Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Iran. Invitată de asemenea să adere la summitul BRICS desfăşurat în august 2023 în Africa de Sud, Argentina a abandonat ulterior demersul în urma opoziţiei manifestate de noul ei preşedinte, ultra-liberalul Javier Milei.
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a început luni o vizită la Beijing, cea mai înaltă vizită efectuată de un oficial turc în China din 2012. Acesta a avut întrevederi cu omologul său chinez, Wang Yi, şi cu alţi oficiali. Întrebat în timpul unei dezbateri la „Centrul pentru China şi Globalizare” dacă Turcia ar dori să se alăture BRICS, şeful diplomaţiei turce a răspuns: „Am dori, desigur, de ce nu?”.
Cu toate acestea, Fidan nu a detaliat subiectul, adăugând că Turcia are de asemenea în vedere să coopereze cu membrii BRICS şi că va participa săptămâna viitoare la o reuniune a miniştrilor de externe ai ţărilor grupului ce se va desfăşura în Rusia, notează Reuters, citată de Agerpres.
Încă nu este clar dacă Turcia va face demersuri pentru a deveni membră BRICS, mai ales că până acum nu a exprimat oficial dorinţa de a se alătura acestui bloc al puterilor emergente.
„Acest subiect se va afla pe agenda următorului summit al BRICS (care va avea loc în Rusia în octombrie)”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a salutat o eventuală intenţie a Turciei de a deveni membră. Oficialul rus a mai menţionat că există un interes sporit din partea mai multor state să adere la BRICS, dar este puţin probabil ca acest grup să dea curs dorinţei tuturor ţărilor interesate.