Reclamă
Reclamă

Rusia a declarat marţi că orice plan de pace privind Ucraina, propus de o posibilă viitoare administraţie americană condusă de fostul președinte Donald Trump, ar trebui să reflecte realitatea de pe teren, dar că preşedintele rus Vladimir Putin rămâne deschis discuţiilor.

Doi consilieri-cheie ai lui Trump i-au prezentat acestuia un plan pentru a pune capăt războiului în Ucraina – în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale – plan care presupune să transmită Ucrainei că va primi mai multe arme americane doar dacă va începe negocieri pentru pace, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

În acelaşi timp, SUA ar avertiza Moscova că orice refuz de a negocia ar duce la creşterea sprijinului SUA pentru Ucraina, a declarat într-un interviu general-locotenentul în rezervă Keith Kellogg, unul dintre consilierii lui Trump pentru securitate naţională.

Reclamă

„Valoarea oricărui plan rezidă în nuanţele sale şi în luarea în considerare a situaţiei reale din teren”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Nu ştim despre ce fel de plan este vorba sau ce conţine acesta”, a adăugat el.

„Preşedintele Putin a declarat în repetate rânduri că Rusia a fost şi rămâne deschisă negocierilor, luându-se în considerare situaţia reală din teren”, a reiterat Peskov. „Rămânem deschişi negocierilor, iar pentru a evalua planul, trebuie mai întâi să ne familiarizăm cu el”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Potrivit lui Peskov, recentele propuneri de pace ale lui Putin nu au fost acceptate nici de Occident, nici de Ucraina.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro