După zile întregi de război și teroare, locuitorii Ucrainei au, încă, cea mai mare temere în sânge. Aceea că Vladimir Putin ar putea da startul, în orice momentul, unui război nuclear în fața căruia nimeni nu ar avea nicio șansă.
Unul dintre cele mai controversate subiecte care au stat pe marginea războiului din Ucraina a fost, fără doar și poate, cel legat de un posibil război nuclear.
Nu doar oamenii din Ucraina se tem de acest aspect, zilnic, în buncărele antiatomice care le-au devenit casă. Oameni din întreaga lume s-au gândit, cel puțin o dată, la soarta celor care nu mai știu dacă apucă ziua de mâine.
Reacția Rusiei – este sau nu posibil ca Ucraina să fie victima unui război nuclear?
După mai multe controverse legate de acest aspect, Serghei Lavrov a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre planurile Rusiei. S-a discutat despre un posibil război nuclear, dar și despre probabilitatea ca liderul de la Kremlin să-și dorească să atace și alte state.
„Nu intenționăm să atacăm alte țări, nu am atacat nici Ucraina. Nu vreau să cred, și nu cred, că va începe un război nuclear”, a menționat acesta.
Cum te poți proteja în caz de război nuclear
În cazul unui atac nuclear, este vital să ai cunoștințe despre ceea ce poți face după. Totul, pentru a rămâne în viață.
Obțineți cât mai multă distanță între dvs. și particulele de precipitații nucleare.
Cu cât materialele (pereți groși, beton sau cărămizi) sunt mai grele și mai dense dintre tine și particulele de precipitare, cu atât mai bine. Dacă este posibil, intrați într-o clădire sau mergeți imediat acasă.
O zonă subterană, cum ar fi subsolul unei case sau al unei clădiri de birouri. Aceasta oferă mai multă protecție decât primul etaj al unei clădiri. Dacă nu există subsol, căutați adăpost sub acoperiș lângă pereții interiori. Acoperișurile plate adună particule de cădere! Prin urmare etajul superior nu este o alegere bună, nici o podea adiacentă unui acoperiș plat învecinat.