Reclamă

Rusaliile sunt sărbătorite în popor în 2020 pe 7 iunie. Milioane de credincioși ai Bisericii Ortodoxe din lume rostesc astăzi alături de preoți rugăciuni de laudă pentru Sfântul Duh. Sărbătoarea mai este denumită în popor și Duminică Mare. sau Cinzecimea.

 

Rusaliile amintesc evenimentul de acum 2000 de ani

Rusaliile amintesc de momentul în care Sfântul Duh s-a pogorât asupra sfinților aspostoli și a Maicii Domnului. Potrivit învățurile bisericești, evenimentul de o bucurie imensă pentru cei prezenți a avut formă unor limbi de foc. Până spre sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-a,Rusaliile erau o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, iar Cincizecimea a rămas în Biserica Ortodoxă  drept Pogorârea Duhului Sfânt. Conform învățăturilor dogmatice, în Duminică Mare, credincioșii sărbătoresc de fapt expresia iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Cuvântul ”rusalii” provine în esență și latinescul ”rusalia” care semnifică sărbătoarea trandafirilor.

Tradiții și superstiții

Rusaliile marchează un moment important și din punct de vedere calendaristic. În această zi, credincioșii participa la biserica având frunze de nuc în mâini, conform tradiției. Puțini știu însă că formă acestora amintește de formă limbilor d efoc pogorâte peste cei Sfinții Apostoli. În această zi în unele zone din țară gospodinele împodobesc vase cu flori, iar deasupra pun un colac uriaș. Mergând prin localitate, oamenii de bună credință împart și cu cei nevoiași. tot astăzi în Transilvania de exeplu gospodinele pregătesc turte pe care de asemenea le împart la biserica văduvelor, copiilor și persoanelor cu lipsuri financiare.

Rusaliile sunt însoțite în reflecția lor din popor de o serie de superstiții. Se punea că în această noapte spiritele stau în apropierea izvoarelor de apă, înnebunind-i pe cei care se opresc pentru a bea. Tot astăzi, este strict interzis să maturi, să calci, să speli. Că în orice alt praznic mare este considerat un păcat major dacă încalci această regulă. Rusaliile conform tradiției și dogmelor bisericești reprezintă așadar sărbătoarea bucuriei.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro