Reclamă

Ploile torențiale din ultimele zile au condus la ruperea barajului Arbaat din nord-estul Sudanului, mai exact în Port Sudan, duminică, rezultând cel puțin 60 de decese, conform unui oficial sudanez. Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU (OCHA) a raportat că din cauza acestei tragedii, numărul victimelor ar putea fi mult mai ridicat. Cel puțin 30 de decese au fost deja confirmate oficial, iar alte câteva sute de persoane sunt încă dispărute.

Inundațiile cauzate de aceasta catastrofă naturală au afectat grav comunitatea locală, în special cele 50.000 de persoane din aproximativ 70 de sate învecinate barajului. ‘Zona este de nerecunoscut. Rețelele de electricitate și apă sunt distruse’, a declarat Omar Eissa Haroun, șeful autorității regionale pentru managementul resurselor de apă.

Barajul Arbaat era esențial pentru locuitorii din Port Sudan, fiind principala sursă de apă a orașului, care a devenit capitala de facto a țării după deteriorarea orașului Khartoum din cauza conflictului armat. În urma dezastrului, autoritățile naționale se tem de o posibilă criză umanitară, dată fiind dependența sporită de ajutoarele umanitare venite prin Port Sudan.

Sezonul ploios în Sudan, care a început în mai și va continua până în octombrie, a provocat deja moartea a cel puțin 132 de persoane din cauza inundațiilor, iar între 150 și 200 de persoane sunt în continuare dispărute. Autoritățile sanitare au raportat că multe persoane s-au refugiat în zonele montane pentru a scăpa de apele învolburate, însă acum sunt blocate.

Potrivit agențiilor Națiunilor Unite, cel puțin 118.000 de persoane au fost strămutate din cauza intemperiilor de anul acesta. În contextul în care sezonul de inundații este departe de a se încheia, este nevoie urgentă de asistență internațională efectivă pentru prevenirea unei catastrofe umanitare într-o regiune deja afectată de război și instabilitate economică.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro