Reclamă

Cel mai frumoasă și specială zi din viața cuiva este atunci când mai adaugă un an în plus vieții sale. Este ziua în care cel sărbătorit primește atenție și foarte multe gânduri bune din partea celolrlalți. Se simte special și este o zi dedicată acestui eveniment fericit.

Multe energii pozitive sunt îndreptate către cel care își sărbătorește ziua de naștere. Atât din partea oamenilor, dar și din partea divinității. Un moment special este acela când mulțumești Universului și lui Dumnezeu pentru tot ceea a primit până în momentul de față. Și cum am putea fi recunoscători și am avea o conexiune cu divinitatea, dacă nu prin intermediul rugăciunii.

Rugăciunea pentru binecuvântare a celor ce-și serbează ziua de naștere

pixabay

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ți mulțumesc cu vrednicie pentru viață ce mi-ai dat?

Tu m-ai scos din întunericul neființei și viață mea este un dar al bunătății Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijineste în necazuri și-mi întâmpina trebuințele.

Tu ești Cel ce priveghezi asupra mea, îndreptezi pașii mei în calea binelui și mă aperi de ispite.

Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale,- când mă poticnesc, Tu mă sprijinesti; când cad, Tu mă ridici,- și când păcătuiesc, Tu mă întorci și-mi deschizi părințeștile Tale brațe.

O, cât de multe sunt datoriile mele către Ține, pentru că mi-ai dat viață și mi-ai dat în toate zilele semne despre părintească Ta bunătate și îngrijire.

Plin, așadar, de vie recunoștință, Ție îți închin toate zilele vieții mele, și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilință că bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieții mele, și înțelepciunea Ta să mă povatuiasca totdeauna în calea binelui și fericirii, pentru rugăciunile și mijlocirile sfântului (numele sfântului al cărui hram îl porți) și ale Preacuratei Maicii Tale. Amin


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro