Este deja vineri, iar majoritatea românilor așteaptă cu nerăbdare să se bucure de cele două zile libere de la finalul săptămânii.

Pentru a avea parte de un weekend superb, cel mai important este să închei ziua de astăzi într-o formă cât mai bună. 

Acest lucru este posibil datorită rugăciunii, una dintre cele mai puternice conexiuni ale omului cu Dumnezeu. Iată care este rugăciunea zilei de astăzi, pentru a-ți merge totul ca pe roate.

Rugăciunea zilei de vineri va face minuni pentru tine, atât timp cât o rostești cu încredere

pixabay

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu. În această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre. Mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne. Ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine. Precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă. Și să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.

pixabay

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite. Când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai.

Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului. Amin!