În Postul Paștelui, credincioșilor li se recomandă să rostească o rugăciune specială de luni până vineri, până în miercurea din Săptămâna Patimilor. Preoții spun că această rugăciune puternică le poate curăța sufletul de păcate celor care o rostesc.  

Este vorba despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, numită „Doamne și Stăpânul vieții mele”, care în trecut era rostită și în cadrul tuturor slujbelor cu „Aliluia”. Rugăciunea este urmată de patru stihuri, care trebuie să fie rostite de trei ori, fiecare stih fiind însoțit de o metanie mică. 

Rugăciunea pe care toți credincioșii ar trebui să o rostească în Postul Mare

Această rugăciune specială trebuie să fie citită de credincioși în Postul Paștelui după rugăciunile de dimineață. În timp ce preoții o rostesc de două ori la finalul fiecărei slujbe de luni până vineri, credincioșii trebuie să facă o metanie după ce o rostesc. Aceasta simbolizează pocăința și recunoștința față de Dumnezeu. 

Rugăciunea este însoțită de patru stihuri, care trebuie rostite de trei ori, fiecare stih fiind însoțit de o metanie mică. Aceste stihuri sunt „Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosului”, „Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul”, „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă” și „Fără de număr am greșit, Doamne iartă-mă”. După ce aceste stihuri au fost rostite de trei ori, credincioșii trebuie să spună integral Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, la fiecare cerere făcându-se o metanie mică, iar la final, o metanie mare. 

Rugăciunea care ar trebui citită în Postul Paștelui. Curăță sufletul de păcate

Rugăciunea Sfântului Efrem

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l dă mie. (o metanie mare) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie mare) 

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin” (o metanie mare).