Sfântul Mihail este cunoscut drept îngerul celor care îi poartă numele.

De asemenea, el are puterea de a asculta rugăciunea omului și a-l ajuta să devină realitate. Astfel, am pregătit astăzi pentru tine o rugăciune care te ajută să primești ceea ce ai nevoie. 

Dacă este rostită cu încredere și credință în îngerul Mihail, minunile nu vor înceta să apară.

Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Mihail

Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Împărate cel fără de început, trimite-l, Doamne, pe Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău (N), să-l scoată din mâna vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

O, mare Arhanghele al Domnului, Mihaile, revarsă mir bun asupra robului lui Dumnezeu, (N).

O, mare Arhanghele al Domnului, Mihaile, căpetenia cetelor îngereşti cu şase aripi, voievode al puterilor cereşti, al Heruvimilor, al Serafimilor şi al tuturor îngerilor, fii mie păzitor tare, mare ajutător în toate nevoile, scârbele, mâhnirile; în locuri pustii, la răscruci de drumuri, pe ape şi pe mări – liman lin.

Arhivă

Izbăveşte-mă, mare Arhanghele al Domnului, Mihaile, de toate înşelăciunile viclene ale diavolului şi auzi-mă pe mine, păcătosul robul lui Dumnezeu, (N), care mă rog ţie şi chem numele tău cel sfânt. Grăbeşte spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea.

O, mare Arhanghele al Domnului, Mihaile, pe toţi cei ce-mi stau împotrivă, biruieşte-i cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Domnului, cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cu ale sfinţilor îngeri şi cu ale Sfinţilor Apostoli, cu ale Sfântului Prooroc Ilie şi cu ale Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cu ale Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, cu ale Sfinţilor Mari Mucenici Nichita şi Eustaţie, cu ale Preacuvioşilor Părinţi, cu ale Sfinţilor Ierarhi şi Mucenici, şi cu ale tuturor puterilor cereşti.

O, mare Arhanghele Mihaile, ajută-mă pe mine, păcătosul robul lui Dumnezeu (N), apără-mă de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de moarte năpraznică, de orice rău, de vrăjmaşul cel înşelător, şi de năpastele aduse de el.

Izbăveşte-mă de cel viclean, mare Arhanghele al Domnului, Mihaile, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.