Astăzi, 15 ianuarie, credincioșii se pot ruga la Sfântul Pavel Tebeul, făcător de minuni şi tămăduitor de boli grave. Dacă starea ta de sănătate sau a apropiașilor nu este prea bună, roagă-te Sfântului Pavel Tebeul. Rugăciunea este mai puternică dacă este rostită în ziua praznicului.
Având în vedere timpurile grele în care ne aflăm din cauza pandemiei, Sfântul Pavel Tebeul poate avea o mare influență asupra minții și corpurilor noastre. Credincioșii se pot ruga astăzi la el, pentru a trece mai ușor prin boală.
Rugăciune pentru Sfântul Pavel Tebeul
„Locuitorul pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Pavel. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Adunându-ne, credincioşilor, să cinstim cu cântări, după datorie, pe Sfântul Pavel, purtătorul de Dumnezeu, ca pe o podoabă a sihaştrilor. Rugându-ne, strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi în afară de Tine, pe altul nu ştim.
Săvârşind trecerea cea secetoasă a vieţii, purtătorule de Dumnezeu, ai cufundat pe vrăjmaşii cei netrupeşti cu căinţa lacrimilor tale, Cuvioase Pavel, Părintele nostru; şi primind har de minuni, roagă-te neîncetat pentru noi.
Amin.”
Cine a fost Sfântul Pavel Tebeul
Conform crestinortodox.ro, Sfântul Pavel Tebeul a trăit în secolul al III-lea și este considerat primul pustnic. Datorită întâlnirii sale cu Sfântul Antonie, viața lui a fost povestită petru credincioșii de astăzi.
Sfântul Pavel Tebeul a trecut la cele veşnice la vârsta de 115 ani. Atunci, Sfântul Antonie s-a întors la mănăstirea sa, luând cu sine haina Sfântului Pavel cea împletită cu frunze de finic. Atât de mult cinstea acea haina, încât numai de două ori pe an se îmbrăca cu ea: la praznicul Sfintelor Paști și în ziua Cincizecimii.
Moaștele Sfântului Pavel Tebeul au fost aduse inițial într-o mănăstire din Constantinopol. Abia mai târziu, în anul 1240, acestea au fost mutate într-o biserică din Veneția, unde pot fi vizitate și acum. Astăzi, capul Sfântului Pavel Tebeul se află la Roma, iar mii de credincioși se roagă pentru a-i scăpa de boli grave.