Roxen are o voce inconfundabila și un talent înnăscut, acestea fiind aspectele prin intermediul cărora a reușit să îi cucerească pe oameni. Încă de când a lansat prima piesă, vedeta a reușit să le intre pe sub piele celor care mai apoi i-au devenit fani și care o susțin și acum. Artista nu doar că este o persoană talentată, dar este și reprezentata țării noastre de anul acesta, de la Eurovision și are de gând să ducă țara noastră pe primele locuri.

„Erau stări pe care nu le puteam controla”

Recent, frumoasa vedetă a vorbit despre afecțiunea de care suferă de mai bine de șase ani și despre care nu multă lume avea idee. Cântăreața se confruntă cu anxietatea și cu depresia și a realizat, odată cu trecerea timpului, că  poate trece peste aceste stări. A primit chiar și ajutor de specialitate, iar acest lucru a ajutat-o enorm. Nu este sigură ce anume a declanșat stările respective, pentru că era destul de mică în momentul în care au început să apară.

În plus, Roxen a mai spus că și familia sa și-a făcut griji pentru ea și a decis că trebuie să rezolve aceste probleme, pentru a nu se agrava mai târziu. Făcând terapie a început să se simtă din ce în ce mai bine și să facă față tuturor problemelor ca un om matur. Crede că este foarte important să aibă alături de ea o persoană de încredere, căreia îi poate povesti prin ce anume trece, iar așa depășește momentele mult mai ușor.

„Nu îmi amintesc exact ce a declanșat aceste stări, eram destul de mică. Știu că, în timp, au devenit din ce în ce mai prezente și s-au acutizat fără să îmi dau seama. Erau stări pe care nu le puteam controla și mi se părea atunci că nimic nu le poate ameliora. Însă ele treceau și apăreau din nou. Nu eram pregătită pentru așa ceva, nu-mi dădeam seama ce m-ar putea ajuta, uneori mă simțeam copleșită și cădeam pradă acelor stări. Cu timpul, am primit ajutor de specialitate, am citit multe despre depresie și anxietate și am realizat că pot depăși aceste stări”, a declarat Roxen pentru VIVA!

Roxen, detalii tulburătoare despre boala cu care se confruntă de 6 ani: "Nu eram pregătită pentru așa ceva"

 

„Familia a înțeles că am nevoie de sprijin, că nu putem lăsa lucrurile așa, că sunt doar în capul meu, dar că se pot agrava. Am apelat la specialiști, am început să fac terapie, iar asta ajută foarte tare. (…) În timp, am învățat să controlez depresia și anxietatea și să am o personă de încredere lângă mine, cu care pot vorbi deschis despre asta, despre ce mă apasă și cum aș putea trece peste. Dar totul cu foarte multă înțelegere și grijă. Uneori, stau singură, respir adânc, beau apă și mă gândesc că, până la urmă, totul o să fie bine, o să treacă. Au mai existat astfel de stări, dar terapia, gândurile pozitive și faptul că mi-am dat timp să reflectez asupra unor lucruri care mă măcinau și să încerc să le găsesc o rezolvare m-au ajutat să le depășesc”, a mai zis ea.