Roxana Dobre și Florin Salam trăiesc o frumoasă poveste de dragoste care s-a concretizat în urmă cu doar câteva săptămâni. Cei doi au avut parte de o nuntă fastuoasă, la care a fost prezentă numai lume bună. Invitată în cadrul unui podcast, Roxana Dobre a vorbit despre cum s-a întâlnit cu Florin Salam și cum s-a sudat relația lor.
Florin Salam a observat-o pe soția sa într-o poză trimisă de una dintre prietenele acesteia. În acel moment, manelistul a decis să o cheme pe Roxana Dobre și pe prietenele sale la masă. Întrei cei doi s-a produs o conexiune puternică încă de la prima întâlnire.
„Ieșisem într-o zi la alergat în parc și una din fostele mele prietene i-a trimis o poză cu noi. El m-a văzut pe mine și ne-a chemat pe toate la Rin. El stătea acolo în acea perioadă.
Ne-am așezat la masă și vreau să spun că am vorbit încontinuu, trei, patru ore. Nu mai conta cine era acolo. Aveam o limbariță… Parcă îl cunoșteam de o viață. M-am descărcat, l-am simțit așa… Se făcuse foarte târziu, se răcise grișulețul pentru mine, cum se spune, pentru că eu am avut mereu un respect foarte mare pentru părinții mei și am decis să las toată gașca acolo și să plec. «Cum să pleci singură, la ora asta?», mi-a zis Florin. «Îmi iau un taxi!». «Lasă, să te ducă un șofer din partea mea acasă!» și am acceptat”, a povestit Roxana, conform cancan.
A doua întâlnire a avut loc la spital
A doua întâlnire dintre Florin Salam și Roxana Dobre a avut loc la spital, acolo unde tatăl ei era internat din cauza unor probleme grave de sănătate. Atunci, soția artistului era plecată de acasă alături de o prietenă, moment în care mama sa a sunat-o și i-a spus că tatăl ei nu se simte bine și să se întoarcă acasă în cel mai scurt timp.
Neștiind ce să facă și cum să ajungă mai repede la tatăl său, Roxana Dobre a sunat-o pe una dintre prietenele sale, aceasta sugerându-i Roxanei să-l sune pe Florin Salam pentru a o putea ajuta cumva. Chiar dacă a refuzat, manelistul a fost înștiințat de prietena brunetei și a sunat-o imediat pe cea care acum îi este soție, pentru a o ajuta.
„Eu tot timpul când plecam la prezentări, sau undeva, aveam o chestie, să intru la ai mei în cameră, să-i văd. De data asta nu am intrat.
Și aveam așa o stare, o neliniște. Am ajuns la mare, era atât de urât, o vreme urâtă… Am mers în cameră am dormit puțin și când m-am trezit am sunat-o pe mama, care mi-a spus că tata nu se simte bine, că-l doare capul și a chemat Salvarea.
După, am ieșit afară, iar una dintre nepoatele Paulei voia să se dea cu telegondola. Eu nu mă urcasem în viața mea. Și acum, ca să nu se suie Paula, că era cu burta la gură, am zis că mă dau eu.
Țin minte când m-am urcat, mi-a sunat telefonul. Plângea maică-mea. «Acum iei un taxi, ceva și te întorci, îi e rău lui taică-tu». Mi s-a părut plimbarea aia cu gondola aia o veșnicie”, a povestit Roxana, care a plecat cu o mașină spre București.