Rose Girone, cea mai vârstnică supraviețuitoare a Holocaustului, a murit la 113 ani
Rose Girone, considerată cel mai în vârstă supraviețuitor al Holocaustului, a decedat la vârsta de 113 ani, a anunțat joi familia sa și organizația evreiască Claims Conference. Decesul a fost anunțat de familie luni.
În perioada Holocaustului, Girone a trecut prin momente de încercare când soțul său a fost arestat și trimis în lagărul de concentrare nazist Buchenwald, în timp ce ea era însărcinată în opt luni, conform declarațiilor organizației non-profit Claims Conference. Ulterior, odată cu eliberarea soțului ei, familia a reușit să fugă din Breslau, Germania, refugiindu-se în Shanghai.
Fiica lui Rose, Reha Bennicasa, care este de asemenea o supravietuitoare a Holocaustului, a declarat: „A fost o doamnă puternică, rezistentă. A știut să scoată ce a fost mai bun din situații îngrozitoare”. Ea a mai adăugat: „Era o fire foarte echilibrată și cu foarte mult bun-simț. Nu am avut vreodată o problemă pe care să nu mă poată ajuta să o rezolv”.
Potrivit CNN, Girone a murit într-o casă pentru bătrâni din Bellmore, New York. Organizația Claims Conference a subliniat că în prezent, aproximativ 245.000 de supraviețuitori ai Holocaustului sunt încă în viață la nivel mondial, iar aproximativ 14.000 dintre aceștia locuiesc în New York.





