După două divorțuri, Rona Hartner s-a săturat de bărbații din ziua de azi.

Vedeta spune că educația acestora lasă mult de dorit. Artista, suspină după bărbații de dinainte, care știau cum să se comporte cu o femeie și cum să mențină o relație.

Divorțul de Herve Camilleri pare că i-a pus capac Ronei Hartner, care nu vrea să mai audă de bărbați, cel puțin pentru o perioadă. Vedeta nu are de gând să pășească într-o nouă relația. Aceasta consideră că nu prea mai există bărbați adevărați. Deși crede cu tărie în căsnicie și într-o relație solidă, cântăreața nu mai este dispusă să facă acest pas.

„Sunt orice, dar nu sunt vreo feministă. Nu sunt adepta divorțului, cu toate că am două la activ. Am încercat mereu să salvez căsătoria, trecând pe la psihologi, pe la consilieri conjugali. Dar n-a mai fost posibil. Când simți că ai dat tot ce ai putut mai bun și vezi că nu mai e speranță, mai bine oprești relația. Bărbatul trebuie să fie în genunchi în fața femeii. Dără ca femeia să-l oblige, să o ajute, ca apoi și ea să-l ajute să fie mai bun. Căsătoria, după părerea mea, este cea mai frumoasă formă de relație.

Din nefericire, în ziua de azi, educația bărbaților lasă mult de dorit. Li se spun fraze care sunt considerate de preoți chiar satanice. Li se spune că ei au voie să facă orice. Că sunt bărbați și că lor li se iartă. Că ei au voie în stânga și în dreapta. Este o criză mondială a bărbaților. Nicio femeie nu ar divorța, nu ar fi singură, dacă bărbații ar fi cum erau pe vremuri.”, a declarat Rona Hartner, potrivit ego.ro.

 Rona Hartner s-a săturat de bărbații din ziua de azi! Vedeta nu îi vede cu ochi buni pe reprezentanții sexului masculin
Social media

Rona Hartner, viața de după divorț

Acum, după divorț, Rona Hartner preferă să se concentreze pe celelalte aspecte din viața ei, lăsând în urmă relațiile amoroase. Deși își asumă o parte din vină, artista spune că a făcut tot ce a fost posibil pentru a salva căsnicia. Însă, atunci când a ajuns la punctul critic a preferat să spună stop și să meargă singură mai departe.

„Eu mă bucur că mă trezesc și că sunt vie. Mă bucur de oameni, de prietenii apropiați, creștini, din mediul meu. De dragostea publicului, de proiectele mele artistice. Toate astea mă fac să depășesc perioada de după divorț și să mă gândesc foarte clar că sunt în mâinile lui Dumnezeu.

Eu spun că 50% a fost și vina mea, că s-a ajuns la divorț. Pentru că altfel nu învăț nimic dacă nu spun că am greșit și eu. Dar, vă spun sincer, în ultima căsnicie am făcut tot ce se putea uman posibil. Așa că mai bine te salvezi decât să stai într-o căsătorie care te trage în jos și te poate aduce la cele mai grele păcate. Starea noastră de bine nu trebuie să depindă de un bărbat.”, a mai spus Rona Hartner.