În anul 2019, Rona Hartner a primit un verdict crunt din partea medicilor: cancer la colon. În ciuda acestui diagnostic, Rona a găsit resursele necesare pentru a lupta cu boala. Artista s-a operat, a urmat un tratament și s-a vindecat.
În acest moment, Rona este foarte bine din punct de vedere al sănătății. Artista mărturisește că de curând a făcut investigații noi, iar rezultatele sunt foarte bune. Aceasta obișnuiește să repete aceste analize la fiecare șase luni pentru a sigura că totul este bine.
În prezent, Rona urmează un tratament pentru tiroidă, dat fiind faptul că aceasta a fost cea mai afectată în urma ședințelor de chimioterapie pe care le-a urmat. Chiar și așa, vedeta se simte foarte bine.
Credința a vindecat-o
„Cu sănătatea sunt foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Chiar am făcut acum niște analize noi, fac din 6 în 6 luni, și rezultatele sunt foarte bune! Nicio recidivă nimic, sunt ok.
Am început să iau un tratament pentru tiroidă, pentru că tiroida e cea mai afectată de la chimioterapie și acum având acest tratament mă simt foarte bine, cu tonusul, cu tot. Și mă bucur că am foarte multe proiecte pe care le pregătesc în această perioadă.” a declarat Rona Hartner pentru Click!
Rona Hartner se pregătește să revină în România la sfârșitul primei luni de vară, având în vedere că are câteva concerte programate. Artistei i-ar plăcea să revină alături de fiica sa căreia îi este foarte dor de țară.
„Ar trebui să vin în țară pe la sfârșitul lui iunie cu niște concerte cu Țăndărică, încă nu știu sigur și am și niște propuneri pentru vară în București, niște concerte, așa că ar trebui să vin în țară, ce să mai… Mi-ar plăcea să vin cu fiica mea, dar depinde dacă va avea sau nu școală în perioada respectivă! Mai vedem! Îi este și ei dor de România, asta e clar!” a spus Rona Hartner pentru sursa citată