Rona este o femeie foarte ambițioasă și care face tot posibilul ca lucrurile să îi iasă bine. Aceasta nu a renunțat niciodată la visurile sale și tocmai de aceea se bucură de admirația fanilor.

Totuși, fanii nu sunt singurii care o admiră pe Rona. Fetița de 12 ani a vedetei își dorește din suflet să calce pe urmele mamei sale. Ea și-a dorit să urmeze cursurile unei școli speciale care să o educe suficient de mult încât să poată să devină cântăreață. Din păcate, fata a trăit o mare dezamăgire. Priviți ce a declarat Rona în exclusivitate:

Este foarte periculos, a avut profesori care o forţau, fetiţă fiind, să cânte numai piese de bărbaţi, cu altă tonalitate. Timp de doi ani am trimis-o la o profesoară, fata mea era disperată, nu se mai putea obişnui cu vocea ei. Atunci m-am enervat foarte tare şi am scos-o de la şcoală, o învăţ eu şi sper că la anul, la conservator, să fie profesori ca lumea.”

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

În prezent Rona face tot posibilul să o mediteze chiar ea pe viitoarea vedetă a familiei. Nu a spus niciodată că este ușor, dar știe că rezultatele vor merita totă suferința de acum.

Așa cum a mai povestit femeia, fiica sa își dorește să meargă din toamnă în Franța. Ea își dorește să urmeze cursurile la Conservator de acolo. Pare că nimeni nu are nimic împotrivă cu asta și dacă nu vor exista probleme, fata va deveni curând studentă la Paris.

Așa cum a lăsat întotdeauna să s înțeleagă, Rona și fiica ei au o relație foarte specială. Acestea și-au propus ca în curând să meargă în pădure cu cortul și să aibă activități care să le relaxeze.