Reclamă

Romsilva anunţă creşterea măsurilor de monitorizare a urşilor, în special în zonele turistice, şi a menţionat că vor fi montate panouri de avertizare referitoare la prezenţa urşilor şi instalate camere de monitorizare în zonele de risc.

Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, reprezentând 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel național, au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare de urs, efectivul optim fiind de 948 de exemplare de urs, adică de aproape trei ori mai mult decât optimul, scrie News.ro.

Romsilva a transmis că directorul general al instituției, Dan Siilescu, a dispus, joi, intensificarea măsurilor de monitorizare a populației de urs în fondurile cinegetice gestionate pe care regia le gestionează, în special în zonele turistice cu risc privind interacțiunea oamenilor cu animalele sălbatice.

„Măsurile au fost adoptate în urma creşterii populației de urs, a schimbării comportamentului acestei specii şi a interacţiunii tot mai dese cu oamenii. Astfel, vor fi identificate şi monitorizate cu atenţie traseele turistice cele mai expuse interacțiunii dintre om şi urs, vor fi amplasate panouri de avertizare referitoare la prezenţa urșilor, pe aceste trasee turistice care se suprapun cu fondul forestier de stat administrat de Romsilva, dar şi recomandări pentru prevenirea şi evitarea situațiilor periculoase. De asemenea, vor fi instalate pe aceste trasee turistice, în zonele de risc, camere de monitorizare a faunei cu transmiterea instantanee a imaginilor, pentru identificarea în timp real a prezenţei urșilor în zonele traseelor amenajate, frecventate de către turiști”, a transmis Romsilva.

Reprezentanţii Romsilva au precizat că pădurarii de vânătoare din fondurile cinegetice gestionate de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, după analiza acestor imagini, vor comunica în regim de urgență autorităților competente potențialele situații de risc apărute.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează 241 de fonduri cinegetice, circa 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel naţional. Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, în care se regăsesc populații de urs, au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare, efectivul optim fiind de 948 de exemplare de urs, adică de aproape trei ori mai mult decât optimul.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publica a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional. De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum şi 12 herghelii de stat.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro