Aglomerația de pe Valea Prahovei aproape că face deja parte din vacanțele tuturor românilor care merg spre munte și o tranzitează. Șoferii își calculează timpii în raport cu zecile de minute și chiar orele pe care uneori le petrec în tronsonul respectiv. Astfel că, acest aspect al detensionării traficului dintre Ploiești și stațiunile montane a devenit o reală perspectivă care face parte inevitabil din viețile tuturor care călătoresc în zonă. Totuși, s-a scurs un deceniu de când autoritățile de la noi promit constant că va exista o autostradă în zona respectivă. S-a revenit din nou asupra acestui aspect, cu un proiect care a ajuns pe masa premierului României.
Autostrada mai poate aștepta încă pe atât
O variantă a DN1 ar fi urmat să fie încheiată și inaugurată încă fe ani buni. Totul conform planului de dezvoltare durabilă pe care județul Prahova l-a avut pentru perioada 2014-2020. Evident, acest lucru nu a fost posibil vreodată. Consiliul Județean Prahova dădea asigurări în 2013 că un drum nou dintre Valea Doftanei și Săcele este soluția optimă pentru a decongestiona traficul de pe DN1. De altfel, se considera că o astfel de alternativă va fi un pilon important în cooperarea interregională. de altfel, autoritățile prevedeau și îmbunătățirea prin acest demers a mobilității din sfera muncii pentru ambele județe.
Din nefericire, inițiativa a rămas de atunci doar pe hârtie.
În 2020, cei aflați la putere au aruncat din nou o privire asupra proiectului. De altfel, au fost date din nou asigurări că tronsonul va exista în viitorul apropiat. Ieri, acesta a ajuns din nou pe masa premierului României care s-a declarat de-a dreptul încântat de demers.
„Mă bucur că un proiect care a început acum foarte mulți ani ajunge azi să fie transpus în realiate și vorbim despre un tronson de drum care va trece Carpații si va reuși să lege sudul țării de centrul țării”a afirmat primul ministru.
Ministrul Transporturilor prezent în cadrul prezentării proiectului susține că acesta trebuie dat în grija autorităților locale, nu a celor centrale. Totul pentru o mai bună eficientizare. Așadar, concluziile unei asemenea întruniri au fost că România ar urma să aibă bucata respectivă de drum abia peste 9 ani funcțională.