Reclamă

Românii se tem de rate, facturi, angajamente pe termen lung, în contextul instabilității financiare pe care întreaga lume o traversează. Cea mai clară dovadă în acest sens o reprezintă scăderile dramatice de pe piața imobiliară. Toate datele recente arată cei care voiau să devină cumpărători, și-au reformulat viziunea și s-au îndreptat spre o chirie.

Românii fug de cumpărarea casei în rate, iar scăderile pe piața respectivă au ajuns la un procent se 20%

Operațiunile ce vizează tranzacțiile de apartamente noi au scăzut dramatic de la începutul anului și până acum. O arată clar datele strânse de Agenția Națională de Cadastru. O scădere importantă de 20% este semnalată doar în zonele București Ilfov.

Pe lângă teama de inflație, rate și angajamentele pe termen lung, posibilii cumpărători „de ieri” se tem astăzi de evoluția conflictelor armate de la granița României, consideră specialiștii.

Românii care se aventurează totuși să își cumpere o locuință, aleg cu preponderență varianta de a o achita cu banii jos. Evident, cazurile sunt tot mai puține, având în vedere contextul economic actual.

O altă categorie a cumpărătorilor îi vizează pe cei care aleg totuși varianta ratelor însă optează pentru a da un avans generos.

Prețurile pe măsură îi sperie de asemenea pe românii care și-ar cumpăra p locuință. Pentru apartamentele cu suprafețe între 50 și 90 mp, prețurile sar de 100.000 de euro. Se adaugă evident și TVA-ul.  Dacă în anii trecuți, românii se înghesuiau să cumpere încă din faza de proiect apartamentele, acum, lucrurile stau diferit. Negocierile cu investitorul pot dura luni, iar în final târgul să nu se încheie.

Piața este un pic destabilizată. Nu sunt tranzacții, sunt foarte puține tranzacții – trebuie să ne gândim că tranzacțiile la început de an trebuie să reflecte proiectele începute la începutul lui 2022 sau mijlocul anului 2021 și atunci avem o problemă. Sunt orașe în țară și proiecte unde procesul de vânzare este greoi prin prisma faptului că oamenii nu își mai permit să achite o rată la bancă pentru un credit ipotecar”, susțin reprezentanții Asociației de Investitori Imobiliari din România.

Agenția Națională de Cadastru confirmă situația. De la începutul anului și până acum, au fost vândute doar 19.000 de locuințe noi. În aceeași perioadă a anului trecut au fost vândute cu 6000 mai multe.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro