Reclamă

Primăvara și-a intrat în drepturi. Este vestea din partea meteorologilor care au emis deja o prognoza inclusiv pentru prima parte a lunii martie. Temperaturile vor fi din ce în ce mai ridicate de acum. Astfel, șansele ca vremea rea și ninsorile să se întoarcă sunt foarte slabe.

Primăvara vine cu temperaturi peste medie

Românii încep deja să se obișnuiască într-un nou mod de prezentare al anotimpurilor. Iarna s-a lăsat mult așteptată, deși din punct de vedere calendaristic ar fi trebuit să își intre în drepturi. Prima ninsoare nu a venit nici la final de noiembrie, nici la început de decembrie precum odinioară. De altfel, nici măcar de sărbători, românii nu au avut parte de zăpadă sau îngheț. Totodată, situația a stat la fel și în luna ianuarie. Abia în februarie au existat ninsori abundente și temperaturi scăzute.

Chiar dacă au dus lipsa zăpezii, mulți români s-au considerat norocoși într-un astfel de context. Asta pentru că nu au fost nevoiți să plătească facturi uriașe la căldură, într-un moment în care au existat scumpiri majore în această sferă. Temperaturile „primăvăratice” din prima parte a iernii au venit așadar și un avantaj.

Meteorologii anunță vreme bună în următoarea perioadă. De altfel, luna Martie va avea de asemenea temperaturi neașteptat de mari. În aproape toate regiunile țării vremea va fi caldă. Pe alocuri vor exista însă ploi abundente.

Am traversat una dintre cele mai blânde ierni din ultimii ani. Astfel, au existat doar câteva zile de ger, spre deosebire de alți ani.

Incepand cu 1 martie vom avea parte de temperaturi peste medie pentru o asemenea perioadă. Mercurul va urca în termometre chiar și până la aproape 20 de grade Celsius, spun meteorologii.

În partea de vest a României, va fi mai frig, conform prognozei meteo. Totuși, nu pentru o lunga perioadă de timp.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro