Prețurile la imobiliare au explodat în România, dar cetățenii au găsit o soluție ingenioasă să-și cumpere în continuare locuințe. S-au îndreptat spre Ungaria, unde au găsit adevărate comori la granița cu țara noastră. Este incredibil cât de ieftin se vând locuințele acolo.
Pentru un teren de 4.000 de metri pătrați și o casă de cărămidă, cu 3 camere, baie, bucătărie, o româncă a plătit mai puțin decât pentru un avans la un apartament. Mai exact, a dat 5.000 de euro, bani pe care i-a plătit fără să stea pe gânduri.
Starea imobilului nu era însă cea mai bună, așa că femeia va suporta și renovările. Dar chiar și așa, atunci când trage linie, tot e convinsă că a făcut alegerea cea mai bună. Ar fi vorba de o investiție de aproximativ 20.000 de euro, sumă necesară ca să-și îndeplinească visul de a avea un cămin primitor.
Ce avantaje au românii care se mută în Ungaria
Dar situația românei prezentată anterior nu este singulară. Experții în domeniu au explicat că fenomenul este prezent în țara noastră de ani de zile. Și asta pentru că la zona de graniță, maghiarii preferă să-și vândă casele. Iar românii care fac doar câțiva zeci de kilometri până acolo sunt dornici să le cumpere.
Iar pe lângă preț, există și multe alte beneficii. Mai exact, cheltuielile pentru energie sunt mult mai mici în Ungaria, față de România. Așa că nu doar că devin proprietarii unor imobile frumoase și ieftine, dar românii reușesc să facă pe această cale și economii.
De vreo 10 ani a devenit foarte atractiva datorită preţurilor mici şi cheltuielilor foarte mici la gaz, curent, apă. Sunt sute de români care aleg să se mute în Ungaria pentru că zona e foarte liniştită şi foarte primitoare. Ungurii îi primesc cu bratele deschise pe români., a declarat pentru Observator Bogdan Holocan, proprietar agentie imobiliară.