După doi ani de pandemie și numeroase restricții, românii nu mai vor să audă de masca de protecție. Sezonul estival trecut, au existat, pe lângă obligativitatea purtării acesteia și alte reguli care au dat peste cap viețile tuturor.
Interzicerea evenimentelor de atunci a dus în prezent la o aglomerare a acestora. Astfel, nunți, botezuri și alte petreceri de acest gen au ajuns să fie organizate în prezent inclusiv în timpul săptămânii.
Reintroducerea unor noi măsuri restrictive ar crea cu siguranță nu doar panică ci și revoltă în rândul oamenilor.Ministrul Sănătății a vorbit însă despre numărul mare de cazuri de Covid înregistrate în ultimele zile.
8000 de cazuri înregistrate în ultima săptâmână
Potrivit rapoartelor oficiale pe baza cărora Alexandru Rafila a făcut declarațiile, în ultimele 7 zile s-au înregistrat 7726 de cazuri de Covid. Un număr mare dintre acestea sunt pacienți care au trecut în ultimele 90 de zile prin boală, iar acum s-au reinfectat.
Vestea bună este că majoritatea dintre cei care au luat virusul au făcut forme ușoare ale bolii. Astfel, doar 922 de persoane au fost internate în spital cu complicații.Numărul deceselor cauzate de infecția cu acest virus a ajuns la 16 în ultima săptămână.Peste 70.000 de teste au fost efectuate în ultimele 7 zile în întreaga țară.
Întrebat despre modul în care consideră că va evolua situația, Alexandru Rafila a oferit un răspuns neașteptat.
„Din ceea ce am citit și pentru alte state, prezumția este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârșitul lunii iulie. Știți bine că noi avem un decalaj de 2 săptămâni față de restul UE și din cauza asta un scenariu rezonabil probabil că o să fie între 14 și 21 august”, a specificat oficialul.
Măștile de protecție vor fi reintroduse
Măsura nu îi visează însă pe toți românii ci pe angajații în cadrul spitalelor. Potrivit ministrului, aceștia vor fi nevoiți să poarte măștile de protecție pentru a preveni infecțiile nosocomiale. Purtarea măștilor de protecție în unitățile medicale este parte din legislația ce protecția pacienților care ajung în cadrul acestora.