România, la fel ca alte state a fost puternic afectată de inflație. Deși puterea de cumpărare a scăzut, iar facturile au fost mai mari, românii nu renunță la vacanțele achiziționate pentru vara ce urmează. Agențiile de turism au vândut deja pachete pentru concediile din sezonul estival.
Concediile românilor, mai scumpe ca anul trecut
Nici nu s-a încheiat bine vacanța de iarnă că românii sunt deja cu gândul la cea de vară. Astfel, mulți s-au apucat deja să își organizeze concediile pentru sezonul estival ce urmează. Pe grupurile create pe rețelele de socializare, toate cu tematica vacanțelor, turiștii caută ponturi pentru sejururi accesibile ca preț.
Mulți dintre cei care și-au achiziționat deja concediile pentru vară susțin că tarifele au crescut cu 30% față de anul precedent. Chiar și așa, iubitorii de mare și plajă nu se dau înapoi de la a-și rezerva următoarea relaxare.
Grecia și Bulgaria, în topul preferințelor
Cei care acum își planifică riguros concediile preferă destinații precum Bulgaria, Grecia, iar pe ultimul loc, Turcia. În România, pentru un sejur în Mamaia, la 4 stele, doar cu mic dejun, două persoane scot din buzunar aproape 1000 de euro.
Dacă alegi un hotel de 3 stele, cu demipensiune, poți găsi prețuri pe litoralul românesc, de la 50 de euro pe noapte, în stațiunea Mamaia.
Ce tarife au vacanțele la All Inclusive în Turcia
Agențiile de turism au suplimentat pentru vara lui 2023, zborurile charter pentru destinații ca Grecia, Turcia, Spania sau Cipru. Totul după ce turiștii românii și-au arătat deschiderea pentru a călători mai mult. După perioada restricțiilor, tour-operatorii anticipează că sezonul estival al acestui an va fi o adevărată revenire.
O vacanță în Antalya de exemplu poate începe de la 398 euro de persoană.
Pentru această destinație vor fi operate chartere de pe toate aeroporturile mari din România. Multe dintre ofertele de vacanță includ și costurile de transport.