Vin vești foarte proaste pentru pensionari! Deși politicienii au tot vorbit despre creșterea pensiilor, se pare că aceștia nu au de gând să dea niciun ban în plus.

Profesorul Mircea Coșea a vorbit despre problemele pe care le are coaliția de guvernare, dar și despre creșterea pensiilor. Se pare că cele două partide principale aflate la guvernare, PNL și PSD, sunt într-o continuă contrazicere.

1. Coaliția de guvernare, pe muchie de cuțit

Analistul financiar spune că la nivelul coaliției nu există niciun fel de discuție care să nu fie negată imediat de una dintre părți. De asemenea, președintele PNL s-a obișnuit să critice guvernul în fiecare zi, deși premierul Executivului este chiar un liberal.

În aceste condiții de criză, spune analistul politic, cel mai important lucru îl reprezintă guvernarea. La conducerea țării trebuie să fie un om care să aibă și pregătirea necesară, dar și putere de decizie. De asemenea, este foarte important să câștige încrederea poporului. Se pare că în acest moment nici PNL nici PSD nu sunt foarte îndrăgite de români. Expertul politic a mai declarat că dacă o națiune nu are încredere în instituțiile statului, atunci lucrurile pot deveni foarte periculoase.

2. PNRR-ul nu se poate negocia!

Unul dintre marile subiecte pe care se contrazic cele două formațiuni aflate la guvernare este renegocierea PNRR-ului. Profesorul Coșea spune că acest plan nu poate fi renegociat. Chiar și Uniunea Europeană a specificat că deocamdată nu există o astfel de posibilitate.

Românii au fost mințiți din nou! Creșterea pensiilor este imposibilă: „Nu văd nici o posibilitate”
pixabay

Există două lucruri importante pe care le conține acest document. În primul rând, planul se poate negocia în caz de forță majoră. Mai clar, dacă ar fi vorba despre războaie, cataclisme etc., iar la noi în țară nu se pune problema de așa ceva.

Un alt lucru important care se precizează în document: guvernul poate oricând să mărească pensiile dacă vine cu o creștere economică sustenabilă. Acest 9,4% (procent din PIB destinat cheltuielilor cu pensiile) este variabil în funcție de creșterea economică.

3. Pensiile nu vor crește

„Altfel spus, în momentul de față, fără renegociere, în care nu îmi pun mari speranțe, nu văd nici o posibilitate pentru creșterea pensiilor. Este imposibil, bugetul are niște presiuni foarte mari”, a declarat profesorul Mircea Coșea conform dcbusiness.ro.

Analistul consideră că ar trebui ca autoritățile să lucreze la creșterea puterii de cumpărare. Pentru a face acest lucru, ar trebui micșorate anumite prețuri la produsele de bază. În această primăvară-toamnă, spune Coșea, statul român trebuie să vină cu produse românești pe piață, în cantitate mare și de calitate foarte bună.

Distribuie

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.