La data de 1883 se naște la Iași Gheorghe Botezatu, cel care avea să facă o descoperire revoluționară. Licențiat în matematică și științele tehnice. Alege să-și dea doctoratul cu teză în ”Etude de la stabilite de l’aeroplane” în Franţa, la Universitatea de la Sorbona. În anul 1911 susține teza cu ușurință și revine în țară cu titlul de doctor în inginerie. Profesorul conducător de la școala doctorală a fost Paul Painleve (1863-1933). Un cunoscut personaj datorită studiilor sale în domeniul mecanicii clasice şi a teoriei relativităţii. Gheorghe Botezatu a inventat elicopterul.
Gheorghe Botezatu – românul care a creat, acum 100 de ani elicopterul
Cercetările sale îl vor ajuta să ajungă profesor la Universitatea din statul Ohio din SUA în anul 1920. În perioada 1921-1922 confecționează un elicopter proiectat după o idee originală. Studiile sale au continuat, în anul 1932 reușește să obțină cel mai bun elicopter din epocă. Indicativul acestui nou elicopter era GB5. A fost consemnat în „Istoria aeronauticii” și publicat la Paris în anul construcției sale. Gheorghe Botezatu a inventat elicopterul.
„Înaintea lui, Traian Vuia a adus de asemenea contribuţii esenţiale la progresul zborurilor verticale. Aparatul realizat de inventatorul Gheorghe Botezatu avea patru elice portante, montate pe un şasiu cruciform de aluminiu. Elicele erau acţionate de un motor rotativ Gnome-Rhone, de 170 CP. Greutatea aparatului era de 1650 kg. Primul zbor al acestui elicopter s-a efectuat la 12 octombrie 1922 la Dayton. Al doilea zbor a avut loc după aproximativ o lună, la 19 ianuarie 1923, cu două persoane la bord. Deşi rezultatele au fost consemnate de presa mondială ca foarte bune, din lipsă de fonduri, experienţele au fost sistate.”
Profesorul dr. ing. Gheorghe Botezatu și spaţiul cosmic.
Americanii îl păstrează în istorie ca pe un mare inventator al lumii. Se pare că cercetările sale au fost cu mult aprofundate. Studiile și calculele făcute de el au oferit date pentru călătoriile în spațiu. Cercetările sale de ordin teoretic au devenit o realitate. A descris posibile trasee pentru un vehicul cosmic. Spunea el, unul care s-ar deplasa pe ruta Pământ-Lună. Se crede chiar că NASA a folosit datele sale pentru programele sale de cercetare: cele ale lui Apollo.