Un studiu recent arată că fiecare al doilea român reușește să economisească lunar, iar suma medie pusă deoparte este de 1.536 de lei, cu aproximativ 20% mai mult decât anul trecut. Totuși, mulți români preferă să păstreze aceste economii acasă, în loc să le depună la bancă.
„- Sub saltea.”, spune o tânără, „- De ce? – Pentru că eu mă consider o persoană care cheltuie destul de mulți bani și dacă îi am puși deoparte undeva, nu aș intra la ei.” Majoritatea celor care adoptă această strategie au peste 50 de ani, fiind influențați de tradiția provenită din comunism, conform căreia oamenii își țineau banii ascunși din lipsă de încredere în stat.
Specialiștii, precum sociologul Adrian Marcu, confirmă această tendință, iar economistul Adrian Codîrlașu avertizează asupra riscurilor: „Ținând banii cash acasă, ne asumăm riscul să-i pierdem sau să fie furați. De asemenea, nu primim niciun fel de venit pentru ei, și îi depreciază inflația.”
Tinerii preferă conturile bancare pentru siguranță și flexibilitate. „Poți să jonglezi foarte ușor cu ei, nu trebuie să ai grija banilor fizici”, menționează un tânăr. Un alt tânăr susține că banii în bancă sunt „o siguranță în plus! În primul rând, acasă se pot întâmpla multe lucruri, un incendiu, un furt și, astfel, putem să-i pierdem.”
Cazul Dariei, o tânără de 20 de ani din Brașov, exemplifică această preferință. După ce a muncit în America, a economisit suficient pentru a călători și pentru a pune deoparte peste 10.000 de dolari: „Am strâns destul de mulți bani. Numai pe călătorii, într-un an, am cheltuit în jur de 5 mii de dolari. Am mai pus deoparte acasă, mai mult de 10.000 de dolari.”
Doar 12% dintre cei care economisesc își investesc banii în valută, 11% în pensii private și 5% în imobiliare. Aproximativ unul din zece români nu reușește să economisească deloc, din cauza cheltuielilor majore lunare. Potrivit studiului realizat de IRES, 70% din bugetul lunar se duce pe plata utilităților, iar restul este alocat cheltuielilor pentru sănătate și alimente. Doar 4% dintre cei chestionați afirmă că își permit orice cheltuială.
Studiul, realizat de IRES în colaborare cu o companie de management a datoriilor, scoate la iveală provocările cu care se confruntă românii în gestionarea bugetului personal.