Pandemia de coronavirus și războiul de la granița României, sunt cauzele prețurilor colosale din ultimul an. Din păcate, mulți români nu și-au permis să își cumpere toate cele necesare pentru masa de sărbători. Crăciunul din acest an este mult prea scump pentru oamenii care primesc un salariu minim pe economie.
Pentru a-și cumpăra cele necesare, oamenii au fost nevoiți anul acesta să apeleze la soluții disperate. De exemplu, oamenii au ales să își amaneteze bunurile. Fie că vorbim despre bijuterii, electrocasnice, sau obiecte valoroase, românii au preferat să le vândă. Experții spun că, de asemenea, că și costurile psihologice sunt foarte mari.
Soluții disperate: românii nu au ce pune pe masă de sărbători
„Unii dintre ei ştiu că şansele sunt destul de mici să recupereze lucrurile respective. Alţii intră cu speranţe, speranţa cu care cred ei că pot sau conform căreia cred ca pot să recupereze. Poveştile pot să aibă, din păcate, un final trist atunci când nu reuşim pentru că o datorie naşte o altă datorie.”, spune psihologul Jeni Chiriac, după cum informează observatornews.ro.
Situația financiară din țară este extrem de gravă, fiindcă sunt mulți cei cu venituri mici, iar din păcate ajutorul statului se duce doar la o parte dintre aceștia. Conform specialiștilor, tot mai mulți români merg la amanet. Ei nu se mai gândesc că renunță la lucruri care poate au o valoare sentimentală pentru ei, ci la faptul că nu au ce pune pe masă de sărbători.
Ce fac românii pentru a-și cumpăra cele necesare pentru sărbători
„Trebuie să facă sărbătorile şi amanetează un telefon, o bijuterie. Este încă un petec la sac, adică la sărăcie. Aurul la mine în cartier este la amanet 180 de lei şi pe piaţă mult. Acum se câştigă. Nu este o variantă bună, dar dacă stăm să ne gândim decât să răbdăm de foame, mai bine ducem la amanet şi ne luăm strictul necesar. Dacă nu ai bani, obligat le pierzi”, mai spune sursa de mai sus.
În România în acest moment sunt peste 2.000 de case de amanet. Conform experților, solicitările pentru amanet cresc pe zi ce trece. În această perioadă, spun reprezentanții amanetelor, sunt mai cumpătați. Mai clar, aceștia nu solicită suma maximă pe care o pot primi pe un obiect pe care îl duc la amanet.