Vicepremierul Kelemen Hunor, lider UDMR, a anunțat clar că urmează o criză economică puternică la noi în țară. Oficialul din Guvern a ținut să precizeze că această criză nu a fost generată de România.
„Trecem printr-o perioadă grea. Trebuie să spunem franc: urmează o criză economică. Nu noi am generat această criză economică”, a spus Kelemen Hunor.
Anunț înfiorător despre criza economică
Liderul UDMR a precizat că măsurile care urmează să fie luate pentru sprijinirea populaţiei şi protejarea economiei nu sunt întârziate, ci trebuie „bine gândite”. Este important ca autoritățile să nu revină peste 2-3 săptămâni și să nuanțeze o ordonanță de urgență, mai spune acesta.
Kelemen Hunor a precizat că deficitul este un lucru important, însă atunci când este vorba despre criză economică, toată lumea se gândește cam până unde poate să meargă cu deficitul.
„Noi încercăm să ne încadrăm în deficitul stabilit în Legea bugetului, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că urmează o perioadă grea şi degeaba am spune ‘staţi liniştiţi ‘. Nu, noi trebuie să adoptăm acele măsuri prin care efectele crizei pot fi suportate de fiecare stat, societate în condiţii cât mai bune. Deci asta e ideea Guvernului, nu să ne grăbim şi, după aceea, să revenim şi să mai corectăm”, a explicat liderul UDMR.
Măsuri menite să ajute populația vulnerabilă
Zilele acestea, social-democrații au propus mai multe măsuri economice pentru a sprijini populația în perioada grea. Astfel, printre măsuri se numără voucherele pentru alimente în valoare de 50 de euro, la fiecare două luni. Aceste vouchere vor fi primite doar de către familiile vulnerabile. De asemenea, elevii cu burse sociale, vor primi câte 30 de euro, pentru rechizite și haine.
O altă măsură este dublarea cotei de hrană pentru bolnavii din spitale. Și creșterea valorii tichetelor de masă este o altă măsură importantă prin care Guvernul încearcă să îi sprijine pe români. Acestea vor crește de la 20 de lei la 30 de lei. Marcel Ciolacu s-a mai gândit și la creșterea salariului minim cu 200 de lei.