Meteorologii specialiști din SUA au demonstrat că mișcarea aerului se modifică permanent. La nivel global, mișcarea aerului s-a modificat considerabil. Astfel, se preconizează că și i în acest an, România va fi lovită de tornade.

Reclamă

În România au fost înregistrate astfel de fenomene. Acum un an, un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat pe autostrada A2, în localitatea Brâncoveni, judeţul Călăraşi. Totul s-a întâmplat în momentul în care șoferul autocarului a mers spre o tornadă puternică ce avea loc în zonă.

Reclamă

Meteorologii de la noi din țară lucrează de mai mulți ani la o bază de date despre tornade. Scopul acestora este să înțeleagă mai bine riscul la care suntem expuși în fața acestor fenomene.

România va fi lovită de tornade

Din echipa de specialiști face parte și Bogdan Antonescu, expert fenomene meteo extreme. Acesta a vorbit despre tornadele care pot apărea în România. Până de curând, aceste fenomene meteo nu existau la noi în țară, însă acum sunt tot mai dese.

Se pare că perioada tornadelor din ţara noastră se înregistrează în lunile mai-iulie. Potrivit specialiștilor, cele mai multe tornade se produc în luna mai. Sunt însă și ani, precum 2020, în care sezonul tornadelor începe mai târziu, așa cum este acesta.

Care este cea mai expusă zonă pentru tornade

„Zona de sud-est a României are cele mai multe raportări de tornade. E o zonă apropiată de mare și acolo apar frecvent condițiile meteorologice care favorizează tornadele. Ialomița, Călărași și Constanșa sunt județele cu cea mai mare fecvență a tornadelor”, a spus Antonescu.

De altfel, Antonescu a povestit și despre existența acelor vânători de tornade, mai exact ,oamenii care vor să fotografieze acest fenomen extrem. Specialistul a mai explicat și de ce se raportează din ce în ce mai multe tornade în întreaga lume, chiar și în România.

 „De la al Doilea Război Mondial și până la Revoluție tornadele nu au fost considerate ca fiind un fenomen sever în România și au fost, practic, ignorate. Chiar dacă ele s-au produs, au fost raportate ca o vijelie sau ca un vânt sever”, a explicat Antonescu.

Potrivit spuselor sale, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, au fost raportate peste 50 de tornade în România, inclusiv una care a avut loc în București. De atunci, numărul lor s-a rărit. Cu toate acestea, acum, fenomenele extreme încep să devină tot mai dese.

„După 1989, în special după 2006, a crescut interesul publicului față de tornade, nu doar în România, ci și în Europa. Nu avem date suficiente să spunem dacă a crescut sau nu intensitatea acestor fenomene. Există câteva indicii care ne spun că a crescut frecvența de apariție”, a spus Antonescu.

Ce măsuri trebuie să luăm

„Cel mai bine e să ne apărăm. În loc să obținem un filmuleț spectaculos sau o fotografie – care, e adevărat, ne ajută pe noi, specialiștii – dar ar trebui să fie siguranța publicului pe primul loc”.