Reclamă

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România va trece la ora de iarnă 2024. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, astfel încât ora 4:00 va deveni ora 3:00. Această ajustare anuală a ceasurilor are loc în ultima duminică a lunii octombrie, ceea ce înseamnă că românii vor beneficia de o oră suplimentară de somn în acea noapte.

Trecerea la ora de iarnă face parte dintr-un sistem global de ajustare a timpului, care are ca scop utilizarea mai eficientă a luminii naturale. Sistemul ora de vară-ora de iarnă presupune că ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară și toamnă.

România se află în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie și martie este denumită „timpul legal român”. Potrivit Convenției fusurilor orare, acest sistem urmărește ca pentru fiecare punct de pe Pământ, ceasornicele să arate același minut și aceeași secundă, diferențele de oră rezultând din poziționarea geografică.

Răzvan Lungu, medic specialist Pneumolog, a explicat pentru Digi24 că trecerea la ora de iarnă nu cauzează probleme de sănătate, dar poate afecta temporar unele persoane prin somnolență, dificultăți de concentrare sau oboseală în timpul zilei. „Perioada de adaptare la ora de iarnă variază foarte mult de la o persoană la alta și poate fi de la o zi, până la 1 săptămână”, a mai spus acesta.

Sistemul de schimbare a orei a fost adoptat pentru prima dată în România în 1917, în timpul Primului Război Mondial, renunțându-se ulterior la el. A fost reintrodus în 1932, schimbarea având loc atunci la începutul lunilor aprilie și octombrie. După o pauză între 1942 și 1979, România a revenit la acest procedeu, aliniindu-se convenției europene prin ordonanță guvernamentală.

Medicul Răzvan Lungu sugerează că o acomodare mai ușoară a organismului la schimbarea orarului poate fi facilitată printr-o ajustare treptată a programului de somn cu 10-15 minute mai devreme cu câteva zile înainte de modificare.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro