Reclamă
Reclamă

România și Slovacia au terminat la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci din Grupa E a Campionatului European, rezultatul fiind suficient pentru ca ambele echipe să avanseze în optimile de finală. Conduși în prima repriză, tricolorii au reușit să egaleze înainte de pauză printr-un gol marcat de Răzvan Marin dintr-un penalty controversat.

Potrivit jurnaliștilor de la BFMTV, meciul nu a avut niciun învingător, însă remiza a fost considerată suficientă pentru ca cele două echipe să fie mulțumite. „Deși prima repriză a fost disputată, finalul meciului dintre cele două echipe, care știau că s-au calificat cu acest rezultat, s-a transformat într-o glumă bună. Jucătorii nu prea și-au ascuns intențiile și dorința de a se califica împreună. A fost un scenariu care a dus la scene surprinzătoare de camaraderie la finalul meciului, după fluierul final. Braț la braț, jucătorii celor două echipe s-au felicitat reciproc cu generozitate la mijlocul terenului, înainte de a se îndrepta spre colțurile fanilor lor. Practic la unison, au sărbătorit în fața fanilor calificarea proaspăt obținută. Toată lumea era fericită”, a precizat sursa citată de News.ro.

Pentru lequipe.fr, egalul de la Frankfurt a fost considerat benefic pentru ambele echipe. „Skriniar și coechipierii săi au fost în avantaj timp de doar 13 minute, cât i-a luat lui Răzvan Marin să-l învingă pe Martin Dubravka dintr-un penalty acordat generos de arbitrul Daniel Siebert (37). Dar soarele de pe Deutsche Bank Park din Frankfurt a făcut treptat loc unei ploi torențiale și niciuna dintre echipe nu a mai reușit să înscrie”, a scris publicația franceză.

Reclamă

Reacția presei din Ucraina, țară care a părăsit EURO 2024 pentru că a remizat cu Belgia (0-0), a descris penalty-ul obținut de România drept unul „ciudat”. „A fost măcar fault? Și, dacă a fost, a fost în careu? E penalty? Arbitrul meciului Slovacia – România a luat o decizie ciudată”, au scris ucrainenii de la Sport.ua.

Conform BBC, România a terminat pe primul loc în Grupa E după acest meci considerat „interesant” de jurnaliștii englezi. Tot aceștia reamintesc că Ianis Hagi era doar un copil mic ultima dată când România a ajuns în fazele eliminatorii ale unui Campionat European, în 2000.

Publicația maghiară Nemzetisport, citată de Sport.ro, a reacționat imediat după meci: „Două goluri, ploaie, o remiză 1-1 între Slovacia și România. România a terminat prima în grupă, dar Slovacia a avansat și ea în optimi”.

Pentru prima dată în istoria Campionatului European, toate cele patru echipe dintr-o singură grupă au terminat la egalitate de puncte. România a reușit o performanță istorică, calificându-se în optimile de finală după ce a remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia. Golul României a fost marcat de Răzvan Marin, din penalty, în minutul 37, în timp ce pentru slovaci a punctat Duda (24).

România a încheiat Grupa E pe primul loc, reușind astfel o performanță similară cu cea din anul 2000, când au ajuns în sferturile de finală. Până acum, în edițiile din 1984, 1996, 2008, 2016 și 2020, România s-a oprit în grupe, iar la celelalte ediții nu s-a calificat.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro