Reclamă

România va avea șansa să întoarcă „favoarea” Austriei, care s-a opus aderării noastre la Spațiul Schengen. Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că țara noastră se va putea folosi tot de un vot pentru a le răspunde austriecilor.

Marcel Ciolacu a vorbit despre sancțiunile pe care România ar trebui să le ia împotriva Austriei. El a explicat că ar putea fi vorba de votul pentru conducerea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, pe care Viena și l-ar dori în viitor.

Dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat, atunci nu te aştepta, de exemplu când Austria o să solicite şefia OSCE, să nu se aştepte ca România să nu folosească acelaşi drept de veto., a declarat președintele PSD.

Răzbunarea României ar trebui îndreptată către Austria, nu către austrieci

După votul de la Bruxelles din 8 decembrie, la nivelul întregii Românii a început o campanie de boicotare a companiilor din Austria. Firmele și cetățenii de rând au anunțat că vor renunța la serviciile sau la produsele oferite de acești comercianți. 

Marcel Ciolacu și-a dorit să facă un apel la populație, prin care să atragă atenția că trebuie trasă o linie între clasa politică a Austriei, vinovată de eșecul Schengen al țării noastre, și populația de rând, care și-a manifestat dezacordul față de votul final al ministrului de interne Gerhard Karner.

Mai exact, președintele PSD a explicat că votul lui Karner a fost dictat de interese politice și personale – alegerile din Austria din 2023.

A fost un element pur de interes personal, de aceea există această supărare, o prioritate a ministrului de Interne și a cancelarului, ceea ce ține de votul din Austria., a susținut liderul social-democraților.

Românii vor să renunțe la produsele și serviciile companiilor Austriace

În ciuda acestui îndemn, românii de pretutindeni sunt determinați să plătească Austriei pentru refuzul categoric exprimat în ceea ce privește aderarea noastră la Schengen din ianuarie 2023.

Așa se face că mai mulți români, printre care și administratori sau patroni de firme, și-au închis sau și-au retras banii de la băncile austriece, Raiffeinsen și BCR.

Un îndemn în acest sens a fost dat și de europarlamentarul Rareș Bogdan, la puțin timp după ședința din JAI.

Companiile de stat din România care în momentul acesta au carduri bancare prin care rulează zeci, sute de milioane de euro lunar prin Raiffeisen și Erste, sunt obligate de către fiecare român în parte să-și închidă de la Raiffeisen și de la Erste., a declarat acesta.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro