Reclamă

Vara aceasta continuă să fie una extrem de capricioasă, cu fenomene extrem și diferențe de la o zi la alta. Meteorologii au trans un nou semnal de alarmă și anunță temperaturi record. Asemenea altor țări din Europa, România se confruntă cu un val de caniculă. Însă, vremea capricioasă vine în acest weekend și cu vijelii și ploi torențiale.

Alertă meteo

Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de disconfort termic ridicat. Temperaturile în termometre vor urca semnificativ, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Avertizarea este valabilă pentru intervalul 15 iulie – 16 iulie.

„În intervalul menționat disconfortul termic va fi ridicat, local, în regiunile sudice și sud-estice, iar vineri (15 iulie) și în cele vestice, astfel încât indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 și 36 de grade.”, anunță meteorologii.

De asemenea, meteorologii anunță și câteva fenomene extreme pentru acest weekend. A mai fost emisă o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea caracter torenţial și izolat grindină. Avertizarea este valabilă pentru intervalul 15 iulie – 16 iulie.

„Vineri, local în regiunile nordice, nord-estice și centrale, iar sâmbătă în cele sudice și sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de peste 60…70 km/h), descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torenţial și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp. ”, mai spun meteorologii.

România se topește sub valul de caniculă! Semnalul de alarmă tras de meteorologi. Se anunță fenomene extreme pentru weekend
Pixabay

Prognoza meteo, 15 iulie 2022

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru ziua de astăzi, 15 iulie 2022. Potrivit ANM, astăzi temperaturile continuă să crească în cea mai mare parte a țării, iar canicula se instalează în sudul, sud-vestul și estul României, unde disconfortul termic va fi ridicat.

De asemenea, pentru ziua de astăzi cerul o să fie unul variabil, cu unele înnorări temporar accentuate în zonele de nord, nord-vest, vest și centru. Se vor înregistra precipitații de scurtă durată însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

În ceea ce privește valorile termice, temperaturile maxime se vor situa între 28 și 35 de grade Celsius, iar cele minime între 10 și 22 de grade Celsius.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro